FMI aşteaptă un semnal clar din partea Guvernului pentru a începe discuţiile privind un nou acord

Ziarul Financiar 04.07.2010

Discuţiile dintre FMI şi România privind un nou acord ar putea începe în următoarele luni, imediat ce Guvernul va da un semnal clar în acest sens, iar în cazul în care se va ajunge la o înţelegere aranjamentul va fi unul de tip precautionary sau stand-by, potrivit reprezentantului FMI Jeffrey Franks, citat de Mediafax.

"Toate discuţiile legate de tipul de acord pe care ar putea să-l încheie autorităţile române cu FMI şi durata unui eventual nou acord ar putea avea loc în următoarele luni, odată ce Guvernul ne va da un semnal clar că vrea să înceapă aceste discuţii", a declarat Franks, şeful misiunii FMI în România.

Reprezentantul FMI a spus că în cazul unui nou acord "în mod cert" va exista un alt set de reforme structurale pe care România va trebuie să le îndeplinească, iar acestea vizează domenii precum infrastructura, companiile de stat sau piaţa muncii.

"Dacă autorităţile române aleg să încheie un nou acord, va exista un nou set de măsuri de reformă structurală, care vor fi implementate ca parte a acelui program, dar nu vor fi incluse acest program pentru că în actualul acord agenda este deja plină", a spus Franks. Despre ce a declarat oficialul FMI citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.