MOL începe goana după ţiţei în vestul României

Autor: Roxana Petrescu 05.07.2010

Grupul petrolier ungar MOL, prezent pe piaţa locală prin intermediul unei reţele de benzinării formată din 126 de puncte de alimentare, va intra de anul viitor şi pe segmentul de explorare şi producţie după ce compania a câştigat dreptul de explorare pentru trei perimetre din vestul României cu o suprafaţă de 3.434 de kilometri pătraţi.
Pasul făcut de firmă pe piaţa locală vine în contextul în care proiectul conductei Arad-Szeged, realizat ca parteneriat între Transgaz şi MOL, este programat să intre în funcţiune anul acesta, ungurii fiind pe lista companiilor care au rezervat capacitate pentru importul gazelor. Deşi pentru început conducta care va uni sistemul de transport al gazelor din România cu cel din Ungaria va fi destinată exclusiv importului de gaze din Europa de Vest spre România, ulterior aceasta va putea fi utilizată şi pentru exportul de gaze de pe piaţa locală, moment în care perimetrele câştigate acum de MOL s-ar putea dovedi foarte folositoare.
La licitaţia organizată de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) unde au fost acordate licenţe de explorare pentru 20 de perimetre, MOL a participat alături de Expert Petroleum.
"În baza evaluărilor făcute, MOL şi Expert Petroleum au decis să selecteze şi să depună oferte pentru trei perimetre din Bazinul Panonic. Cele trei perimetre ajung la 3.434 km2 şi sunt situate în vestul României. Prima etapă a operaţiunilor de explorare este planificată să demareze în 2011. În baza calculelor prealabile, aceste perimetre au un potenţial bun de petrol şi gaze. De asemenea, unele dintre acestea au şi potenţial de resurse neconvenţionale", spun reprezentanţii MOL.
Pe piaţa locală, MOL a înregistrat anul trecut afaceri de 450 de milioane de euro, compania fiind prezentă până în acest moment numai prin intermediul segmentului de distribuţie de carburanţi format din 126 de benzinării.
"Extinderea domeniilor în care activează grupul MOL în România cu activitatea de upstream (explorare şi producţie - n.r.) reprezintă un pilon-cheie al strategiei noastre de dezvoltare", spune Szabolcs Ferencz, country chairman al MOL România.

Lukoil a pus ochii pe petrolul din Marea Neagră
Dincolo de perimetrele pe uscat scoase la licitaţie de către ANRM a fost şi un pachet de 11 zone localizate în platoul continental al Mării Negre. Deşi de această zonă au fost interesate în primă fază nume mari precum ExxonMobil, Repsol, Romgaz sau Petrom, au fost acordate doar 5 licenţe de explorare.
Printre câştigători se numără şi ruşii de la Lukoil, care au dreptul de explorare pentru două perimetre din Marea Neagră. Lukoil este prezent pe piaţa locală printr-o reţea de benzinării de 300 de unităţi, dar şi prin rafinăria Petrotel din Ploieşti.