Noua lege a concurenţei taie apetitul companiilor pentru contestaţii

Autor: Mihaela Popescu 06.07.2010

Guvernul a aprobat modificarea legii concurenţei, care introduce sancţiuni pentru instituţiile publice necooperante în anchetele Consiliului Concurenţei (CC) şi o cauţiune de 30% din amendă pentru companiile care fac apel la decizia CC şi cer suspendarea sancţiunii pe perioada judecării procesului în tribunal.

"Un element de noutate îl constituie introducerea în actul normativ a prevederii conform căreia o decizie a Consiliului Concurenţei poate fi suspendată de Curtea de Apel Bucureşti doar cu condiţia plăţii unei cauţiuni de 30% din amenda stabilită prin decizia atacată", se arată într-un comunicat al CC.

În medie, 80-90% din deciziile Consiliului Concurenţei sunt contestate de către companii, ceea ce întârzie plata amenzilor.

De asemenea, noile reglementări permit Consiliuli Concurenţei să sancţioneze şi instituţii de stat, nu doar agenţi economici, cum prevedea legea veche.

Astfel, autorităţile publice centrale şi locale care nu furnizează informaţiile şi documentele solicitate de CC sau care oferă date inexacte sau incomplete vor primi amenzi între 5.000 şi 40.000 de lei. Noile reglementări vor intra în vigoare după 30 de zile de la publicarea lor în Monitorul Oficial.