CONCERT/Viitorul sună popular?
Condiţie necesară - câteodată şi suficientă - fiecărui artist, popularitatea reprezintă în ziua de astăzi o miză pentru care lupta concurenţială este tot mai aprigă. Chiar şi la noi, în zona considerată de nişă a muzicii clasice, publicul a început să simtă - chiar dacă timid - efectele benefice ale acestei stări de fapt.
Reprezentând nu doar o cauză mai bună, ci tot mai mult o necesitate stringentă, aducerea în sala de concert a unor categorii de public pierdute în aparenţă pentru marea muzică trece în ultima perioadă din zona evenimentului ieşit din comun, în aceea a unor manifestări cu un oarecare grad de periodicitate. Fie că este vorba despre Ateneul Român, Sala Radio sau parcarea din Piaţa Revoluţiei - care devine spaţiu de concert nu doar cu prilejul Festivalului Internaţional George Enescu -, majoritatea acestor acţiuni au câteva trăsături comune. Este vorba în primul rând de afluenţa ridicată a publicului şi nu în ultimul rând de modul entuziast în care acesta îşi manifestă mulţumirea de a veni în contact cu muzica şi cu intepreţii ei.
În fond despre ce este vorba ? Mai merită oare să acredităm ideea că popularul este adversarul ideii de cultură, în zona muzicală mai sus amintită cel puţin? Ce este mai productiv? Să ne lamentăm cu gândul la - de cele mai multe ori utopice - vremuri apuse, sau să ne raportăm cu luciditate şi fără resentimente la realitatea săltăreaţă a zilei de azi? Care dintre cele două atitudini are viitor?
Sunt întrebări la care cred că un răspuns corect poate fi dat numai după participarea la câteva evenimente la care programul de concert cuprinde doar opusuri de cea mai largă popularitate, în cadrul unor concerte de regulă ieşite din periodicitatea stagiunilor permanente, susţinute artistic de preferinţă de orchestre bune şi de solişti de prim rang. Abia atunci există posibilitatea de a observa cât de evidentă este întâlnirea dintre frica de popular şi popularitate a celor care se autoconsideră iniţiaţi şi cea de necunoscut a celor care din varii motive nu au avut prilejul de a veni în contact cu atmosfera de concert până la o anumită vârstă.
În fond, este vorba doar despre muzică. De cele mai multe ori foarte bine scrisă şi care nu degeaba a rezistat probei de foc a timpului, fascinând zeci de generaţii de ascultători din toate colţurile lumii. Chiar dacă în acest sezon au fost oarecum afectate de vremea ploioasă, două concerte de acest tip au reuşit să facă sală arhiplină, deşi iniţial fuseseră programate în aer liber: Promenada Operei din data de 9 mai şi Concertul Orchestrei Naţionale Radio în avanpremiera Expoziţiei Mondiale de la Shanghai, care s-a ţinut nu la Teatrul de Vară Herăstrău, aşa cum fusese programat, ci la Sala Radio.
Acesta din urmă a făcut sală plină (aproape 1.000 de locuri) în condiţiile în care intrarea nu a fost liberă decât pentru elevi şi studenţi (cum este, de altfel, şi în timpul stagiunii). Programul a conţinut lucrări de popularitate din muzica clasică românească şi universală: Rossini - Uvertura la opera Coţofana hoaţă, Bizet - Farandola din suita Arleziana, C. Porumbescu - Balada, Saint/Saens - Introducere si Rondo capriccioso, Mozart - Uvertura la Nunta lui Figaro, Gershwin - Rhapsody in Blue, Strauss - Kaiser Waltz, Enescu - Rapsodia I, solişti au fost Alexandru Tomescu şi Horia Mihail, iar la pupitru s-a aflat Tiberiu Soare.
A fost alt public decît cel din stagiune, au fost spectatori entuziaşti, care la final efectiv nu voiau să mai plece acasă. Pe viitor, dintre aceştia se vor alege cei care vor motiva existenţa şi necesitatea unei vieţi muzicale. Iar ei sunt aceia care vor înţelege legătura dintre muzica clasică, arta interpretativă şi posibilitatea unei vieţi marcate de lumina orizontului larg.
Fotografiile au fost realizate de Virgil Oprina.
Virgil Oprina (n. 1964) lucrează ca operator imagine de televiziune din 1990 si este jurnalist free-lancer de televiziune si corespondent Thompson Reuters din 1996. Absolvent al Universitătii Nationale de Muzică are de asemenea si un master în muzicologie, fiind în prezent doctorand la aceeasi facultate. Scrie critică muzicală din 1995 adunând peste sute de articole publicate în reviste sau sectiuni culturale ale cotidianelor din România, pe site-uri culturale, îmbinând activitatea publicistică si de realizator de documentare, reportaje si corespondente de televiziune, cu aceea de interpret de muzică contemporană sau blues.