Legea concurenţei vine cu sancţiuni noi pentru manageri şi companii

Autor: Mihaela Popescu 06.07.2010

Guvernul a aprobat recent modificarea legii concurenţei, care introduce sancţiuni pentru instituţiile publice necooperante în anchetele Consiliului Concurenţei (CC) şi o cauţiune de 30% din amendă pentru companiile care o contestă la Curtea de Apel. Autoritatea de concurenţă taie astfel din apetitul companiilor pentru contestaţii, în condiţiile în care în prezent aproximativ 90% din amenzile date de CC sunt atacate în instanţă - lucru care aduce cu sine suspendarea amenzilor şi prelungirea termenului de finalizare a unui caz cu 1-3 ani. Până acum însă circa 8 din 10 procese intentate împotriva deciziilor Consiliului Concurenţei au fost câştigate de avocaţii angajaţi ai instituţiei.

Noile reglementări vor intra în vigoare cel mai probabil din luna august, la 30 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial. Ultima modificare a legii concurenţei a avut loc în urmă cu aproximativ cinci ani, înainte de intrarea României în Uniunea Europeană.

"Consiliul Concurenţei şi-a adaptat legislaţia şi procedurile la noile realităţi economice, pentru a putea acţiona asemănător cu celelalte autorităţi de concurenţă din statele membre ale Uniunii Europene", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Noile reglementări din domeniu prevăd amenzi de la 5.000 de lei la 40.000 de lei pentru autorităţile publice centrale sau locale care nu furnizează informaţii complete sau corecte în cadrul anchetelor CC. Concurenţa poate interveni astfel mai puternic în licitaţiile organizate de primării.

Noua lege aduce sancţiuni noi şi pentru companii şi manageri. "Persoanele fizice care participă cu intenţie frauduloasă şi în mod determinant la organizarea unui cartel pot fi sancţionate şi cu interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate similară aceleia de care s-a folosit pentru încălcarea legii. Această prevedere vine în completarea celei care permitea pedepsirea persoanelor fizice cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă", au precizat reprezentanţii Consiliului Concurenţei.

Ce se schimbă din august