TICHIA DE MARGARITAR /Mândria de a fi unic

Istoricii literari au evocat, zâmbind subţire, mantia albă cu care se înfăşura Ion Heliade Rădulescu înainte de a apărea în faţa mulţimii. Atitudinea lui teatrală nu era însă cu totul străină de romantismul secolului nouăsprezece, secol în care Eminescu însuşi, cu desăvârşitul lui bun-gust, declama: "Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,/ Ochii mei înălţam la steaua/ Singurătăţii..."

Dumitru Ignat, autorul unui volum de versuri, "Astfel", apărut la începutul secolului douăzeci şi unu, îşi aruncă şi el pe umeri, însă în total dezacord cu spiritul vremii lui, mantia albă a pozei de erou romantic. Grandilocvent şi narcisist, dar simulând umilinţa, într-o metrică împiedicată, de inspiraţie exterior-argheziană, el vorbeşte la nesfârşit despre sine, despre destinul lui de individ excepţional, despre singurătatea la care îl condamnă acest destin.

"Eu şi restul lumii" - aşa s-ar fi putut intitula cartea, care cuprinde o selecţie din volumele autorului apărute pe parcursul a trei decenii. Dumitru Ignat evidenţiază mereu faptul că este cu totul şi cu totul altfel decât oamenii obişnuiţi. Fiecare propoziţie musteşte de mândria de a fi unic.

"De vreme rea, mi-a fost adăpost/ firida unui gând;/ păsuiam lucrurile, să capete rost,/ deodată sau pe rând.// Printr-o ciudată alchimie,/ ce a fost obscur s-a făcut pământ;/ toţi şi-au primit partea; doar mie/ nu mi s-a spus cine sunt."

După cum se vede, pentru a-şi etala unicitatea, poetul deplânge faptul că lui şi numai nu i s-a spus cine este. Dacă ar fi fost şi un critic literar pe acolo, poate că i-ar fi spus!

Dumitru Ignat practică un cult al propriului său eu. Se admiră, se compătimeşte, îşi proclamă soarta de ales, făcând, totuşi, paradă de modestie:

"Din obişnuinţă proastă şi veche,/ fac lucrurile pe jumătate/ ori le las nepereche./.../ Şi eu rămân în memoria lor/ (de mă vor)/ un pe-jumătate-nţeles./ Un eres."

La un moment el se visează nici mai mult, nici mai puţin decât faraon:

"Închis în piramidă, bine îmbălsămat,/ aş putea şi eu aştepta câteva secole/ sosirea hoţilor de morminte."

Iar altădată se repezintă pe sine ca pe un... câmp (în sensul pe care îl are acest cuvânt în fizică):

"Dilatata clipă a vieţii/ nu mă încape.// Sunt ceva mai mult/ decât un fragment/ de tactil şi de previzibil.// Poate un fel de câmp,/ câmpul dumitruignat din familia/ interacţiunilor universale".

Înafară de câmpul gravitaţional, de câmpul electromagnetic, avem, aşadar, şi câmpul dumitruignat. Iar eu, care l-am descoperit, ar trebui să primesc Premiul Nobel pentru fizică.

ALEX. ŞTEFĂNESCU. Critic şi istoric literar, prozator, dramaturg, publicist, realizator de emisiuni TV. Născut la 6 noiembrie 1947. Autor a 15 cărţi, dintre care a avut un mare ecou "Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000", apărută în 2005 (s-au scris despre ea 270 de articole pro şi contra, a fost răsplătită cu Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei). Emisiunea "Un metru cub de cultură" difuzată de Realitatea TV i-a adus Premiul APTR pentru talk-show-uri pe 2004, iar altă emisiune, "Istoria literaturii române contemporane povestită de Alex. Ştefănescu" - Premiul APTR pentru emisiuni culturale pe 2008.

Noua sa adresă poştală este: Bucureşti, O.P. 22, c.p. 22. Cea electronică este alex2108145@yahoo.com