"iPhone killer" de la Samsung: cu ce vor coreeni să distrugă supremaţia Apple

Autor: Adrian Stefan Seceleanu 07.07.2010

Samsung Electronics, al doilea mare producător de telefoane mobile din lume, speră că Galaxy S - noul său mobil bazat pe platforma Google Android, va genera o redresare a vânzărilor pe piaţa smartphone-urilor, scrie Financial Times.

În ciuda dimensiunilor companiei şi a celor 20 de ani de experienţă în producerea telefoanelor mobile, compania sud-coreeană nu a avut o misiune uşoară în încercarea de a-şi face loc pe profitabilul segment al telefoanelor inteligente, dominat de mai puternicii rivali ca Nokia, Apple sau Research in Motion (producătorul BlackBerry).

Dar compania speră că Galaxy S poate deveni un "iPhone killer", deschizând astfel drumul companiei spre o prezenţă mult mai consistentă pe piaţa smartphone-urilor. Noul telefon a devenit disponibil la nivel global luna trecută. Mobilul se vinde din această săptămână şi la Vodafone România, numărul doi pe piaţa locală telecom, la preţuri care variază între 149 şi 499 de euro.

Mobilul are un ecran Super-AMOLED cu diagonala de 4 inchi, cameră foto de 5 megapixeli şi filmare HD, procesor la 1 GHz, conectivitate 3G, HSDPA, Bluetooth şi Wi-Fi.

În Coreea de Sud, noul mobil Samsung a înregistrat un start puternic, peste 200.000 de unităţi fiind vândute în prima săptămână de la lansare. Apple a vândut peste 800.000 de telefoane iPhone din luna noiembrie.

Samsung are mai mult de 20 de procente din piaţa globală de telefoane mobile convenţionale, imediat după liderul pieţei, Nokia. Dar segmentul smartphone-urilor - telefoane care au funcţii care anterior nu puteau fi utilizate decât pe computere, rămâne unul dintre punctele slabe ale gigantului, care nu are decât 5% din această piaţă aflată într-o creştere explozivă. Nokia are o cotă de 39% pe piaţa de smartphone-uri, RIM (BlackBerry) de 19% în timp ce cota Apple a ajuns la 16%, potrivit datelor companiei de analiză Strategy Analytics.

Pentru Samsung intrarea pe piaţa de smartphone-uri este obligatorie, având în vedere că acest segment este unul dintre puţinele de pe piaţă care sunt pe creştere în timp ce pe ansamblu vânzările de mobile scad. Samsung vrea să-şi dubleze cota de piaţă pe segmentul smartphone-urilor, la 10%, până la finele acestui an.

Compania are ca obiectiv atingerea unui nivel al vânzărilor pentru Galaxy S de 1 milion de unităţi pe lună, odată cu vânzarea mobilului prin intermediul a peste 100 de operatori telecom din lume. Compania se bazează pe relaţiile sale bune cu operatorii telecom, care sunt fericiţi să poată avea în ofertă o alternativă la iPhone, pe care Apple îl vinde doar prin anumite reţele, în condiţii stricte.

Carolina Milanesi, analist al companiei de analiză Gartner, spune că Galaxy S are nişte caracteristici tehnice "impresionante", însă ceea ce lipseşte este ecosistemul pe care Apple l-a construit în jurul iPhone.