„Moştenirea“ de 1 mld. euro: B-dul Unirii, între Champs Elysée şi penele de curent tipice Capitalei

Autor: Cristi Moga 07.07.2010

"Apartamentele de pe Bulevardul Unirii au fost construite pentru a fi folosite ca locuinţe de serviciu pentru cei care urma să lucreze în Casa Poporului. Dar aceştia nu doreau să renunţe la casele lor pentru a se muta la bloc", povesteşte arhitectul-şef al Casei Poporului. Bulevardul Unirii din Bucureşti este şi astăzi una dintre cele mai scumpe zone din oraş. Cu o lungime de circa 3,5 kilometri, între Piaţa Constituţiei şi Piaţa Alba Iulia, fostul bulevard "Victoria Socialismului" are în prezent aproximativ 6.000 de apartamente spaţioase, cele mai multe de trei şi patru camere, care pot fi evaluate la peste un miliard de euro.



O "moştenire" lăsată de regimul condus de Nicolae Ceauşescu, în spatele căreia se ascund poveştile primilor destinatari care nu ar fi vrut să se mute în ele, ale investitorilor israelieni care au făcut bani frumoşi din achiziţia şi vânzarea ulterioară a locuinţelor, dar şi a actualilor proprietari, care se confruntă cu probleme caracteristice oricăror bucureşteni: pene frecvente de curent sau oameni ai străzii dormind în casa scării.

"Lucrările la bulevard au început înaintea celor la Casa Poporului. Prima etapă a fost începută în 1979, iar cea de-a doua în 1984. N-aş putea spune exact câte apartamente au fost realizate, dar ştiu că planul iniţial era pentru 6.000 - 7.000 de apartamente. Nu toate tronsoanele au fost însă realizate", povesteşte Anca Petrescu, arhitectul-şef al Casei Poporului, clădirea construită de Ceauşescu în aceeaşi perioadă ca şi bulevardul.

Zonă seismică sigură

Ideea construirii acestor apartamente, dar şi a Casei Poporului a venit după cutremurul din 1977, când Ceauşescu a început un proces de reconstrucţie a Bucureştiului după ce şi-a găsit locuinţa din Primăverii avariată.

După ce a stabilit că zona cunoscută drept "Dealul Arsenalului" este una dintre cele mai sigure din punct de vedere seismic din Bucureşti, Ceauşescu a organizat un concurs de arhitectură pentru un megaproiect în această zonă, în care dorea totodată să mute şi angajaţii care urma să lucreze în sălile Casei Poporului.

"Parametrii de siguranţă folosiţi înainte de 1989 erau foarte stricţi pentru toate construcţiile. Drept dovadă, la cutremurul din 1977 nu a căzut niciun bloc nou. Inginerii erau foarte specializaţi în acea perioadă, iar în institutele de proiectare lucrau peste 1.000 de proiectanţi, arhitecţi şi ingineri. Nu puteai lucra după capul tău, cum poate face acum orice SRL. Mi-este groază de ce s-a întâmplat după 1990 şi spun Doamne fereşte de un cutremur! Nimeni nu mai verifică acum proiectele", spune Anca Petrescu.

Deşi spaţioase şi aflat într-o zonă considerată sigură din punct de vedere seismic, proiectul de pe Bulevardul Unirii nu a fost susţinut în unanimitate, cel puţin la început, când apartamentele erau prevăzute a deveni locuinţe de serviciu, fără a fi vândute locatarilor.

"Erau destui cei care nu doreau finalizarea proiectului, astfel că la vizitele lui Ceauşescu îi arătau faţadele, acesta era mulţumit, dar în spate nu se lucra aproape deloc. Imediat după Revoluţie, în schimb, a fost bătaie pe ele. Erau cele mai scumpe apartamente din oraş, deoarece erau spaţioase, zona era frumoasă, iar la parter se spera că bulevardul va fi amenajat modern, cum se întâmplă în alte oraşe mari", mai spune arhitectul.

Faptul că magazinele din zonă nu au trafic putea fi compensat de proiectul imobiliar Esplanada, planificat pe terenul situat între bulevardele Mircea Vodă şi Nerva Traian, dar criza şi numeroasele reclamaţii privind această construcţie au dus la îngheţarea proiectului care ar fi trebuit realizat în parteneriat public-privat cu firma TriGranit.

Începuturile speculaţiilor cu apartamente

Apartamentele sunt spaţioase şi puţin peste standardele obişnuite de la acea vreme. Bucătăriile au în loc de 5-6 metri pătraţi în jur de 10, în timp ce o cameră mică are circa 12 metri pătraţi, faţă de 10 metri pătraţi în alte blocuri din oraş.

Iar "speculaţia" imobiliară din Bucureşti a început şi cu aceste apartamente.

Omul de afaceri israelian Moshe Turgeman, dezvoltatorul proiectului Euromall din Piteşti, povestea la un moment dat că prima afacere pe care a făcut-o în Bucureşti a fost să cumpere în jur de zece apartamente în zone centrale, pe care le-a renovat şi le-a vândut ulterior cu un preţ dublu.

Iniţial, imediat după revoluţie, apartamentele de la Unirii au fost repartizate către funcţionari şi oameni politici, dar şi către muncitori din întreprinderi, fiind date spre închiriere, cu posibilitatea de achiziţie ulterioară.

"În 1992 preţurile apartamentelor cu două camere din zona Unirii erau sub 10.000 de dolari, iar cele cu patru camere costau în jur de 15.000 de dolari. Cu alte cuvinte, la acea vreme un apartament valora cât două Dacii 1310, iar acum costă cam cât 15 modele Dacia Logan", face rapid calculul Constantin A., locatarul unui bloc situat între Piaţa Unirii şi Piaţa Constituţiei.

Bulevardul are în acea zonă poate cel mai lat trotuar din Bucureşti şi spaţii comerciale largi, unele dispuse chiar şi pe două niveluri. Cu toate acestea, zona nu s-a dezvoltat aproape deloc din punct de vedere comercial, lipsa locurilor de parcare fiind unul dintre motive.

"Spre deosebire de alte cartiere din Bucureşti, problema locurilor de parcare este exact invers - ziua nu se găseşte niciun loc de parcare decât în Piaţa Constituţiei sau la Alba Iulia, iar seara parcările sunt pe jumătate goale. Toate blocurile au atât locuri de parcare dedicate, în spatele blocurilor, cât şi pe bulevard", povesteşte Constantin.

Fenomenul se explică prin faptul că o bună parte din apartamente sunt folosite drept birouri pentru firme de servicii, ai căror angajaţi ocupă locurile de parcare pe timpul zilei, iar seara acestea rămân disponibile locatarilor, spre deosebire de alte cartiere în care găsirea unui loc de parcare seara se poate dovedi o aventură.

Oameni ai străzii şi pene de curent

O altă problemă a zonei este legată de oamenii străzii care "locuiesc" şi ei la Unirii. Dacă vara aceştia aleg, în general, să doarmă în aer liber, pe băncile de pe bulevard, pe timpul iernii ei caută căldura scărilor de bloc.

"Seara, după ora 22.00 pe băncile instalate pe bulevard pot fi văzuţi foarte mulţi oameni ai străzii care creează un real disconfort. Iar când aceştia nu dorm, încep să distrugă elementele ornamentale ale fântânilor arteziene. Iarna, în special în nopţile friguroase, oamenii străzii încearcă să intre în scările blocurilor care nu dispun de pază, astfel că nu o dată am întâlnit personaje mai mult sau mai puţin ciudate dormind lângă uşile locatarilor." Problemele blocurilor mai vechi de 20 de ani sunt însă comune cam în oricare parte a Bucureştiului s-ar afla. Un expat german în România se amuza de faptul că deseori îşi găseşte dimineaţa ceasul de pe noptieră resetat, tocmai din cauza deselor întreruperi de curent. "Aşa ceva nu se întâmplă în Germania. M-am învăţat şi programez tot timpul telefonul să mă trezesc dimineaţa", spunea neamţul, care locuieşte în zona Băneasa.

Dacă în cartierul de afaceri Canary Wharf din Londra directorul executiv, românul George Iacobescu, povestea că toate utilităţile sunt dublate, pentru a se evita întreruperile de electricitate, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre zona Unirii, a cărei construcţie a început în aceeaşi perioadă - anii '80.

"Vara penele de curent au loc cel puţin o dată pe lună, ţevile de apă rece şi caldă au început să ruginească, iar lipsa izolării acestora determină locatarii de la etajele superioare să aştepte până la 10 minute apa caldă, lăsând robinetul să meargă, ceea ce determină automat şi o creştere a costurilor de întreţinere", spune locatarul de la Unirii. "Un banal duş poate deveni o adevărată aventură care poate fi rezolvată cu apă încălzită pe aragaz, ca pe vremea bunicii, într-un apartament care este la fel de scump ca unul din Paris."

Criza a mai tăiat din preţurile apartamentelor

Dar cât de scumpe mai sunt de fapt apartamentele de la Unirii, în care jumătate dintre locuitori sunt cetăţeni străini, atât vest-europeni, cât şi de alte naţionalităţi?

În urmă cu doi ani, un apartament cu trei camere pe Bulevardul Unirii sau în Piaţa Alba Iulia costa în jur de 180.000-200.000 de euro, potrivit indicelui ZF.

Aruncând un ochi astăzi la anunţurile imobiliare, se poate observa că apartamente similare, cu suprafaţă de circa 80 de metri pătraţi, pot fi cumpărate în prezent la preţuri de circa 140.000 de euro.

La aceste valori, preţurile nu pot fi comparate decât cu suburbiile Parisului, în condiţiile în care în interiorul oraşului la aceşti bani poate fi achiziţionată doar o garsonieră, în cel mai bun caz - 24 de metri pătraţi în Montmartre costând 175.000 de euro, potrivit site-urilor de anunţuri cu proprietăţi din Paris.

Dar zona Unirii nu este chiar cea mai scumpă din Bucureşti. Preţurile pe metru pătrat ale locuinţelor din zona Dorobanţi - Primăverii sunt chiar mai mari, datorită apropierii de zona lacurilor şi parcurilor, dar oferta de locuinţe este mult mai redusă şi este compusă în special din vile.

În aceste condiţii, pentru cei care îşi permit să locuiască în centru, "megaproiectul de un miliard de euro", poate cel mai mare de acest gen realizat în România, rămâne o opţiune viabilă, cu toate "defectele" de care te poţi lovi în orice zonă deschisă a Capitalei.

Proiectul imobiliar Esplanada putea salva comercial zona

Faptul că magazinele din zona Bulevardului Unirii nu au trafic putea fi compensat de proiectul imobiliar Esplanada, planificat pe terenul situat între bulevardele Mircea Vodă şi Nerva Traian, dar criza şi numeroasele reclamaţii privind această construcţie au dus la îngheţarea proiectului.

Erau destui cei care nu doreau finalizarea blocurilor de pe Unirii, astfel că la vizitele lui Ceauşescu îi arătau faţadele, acesta era mulţumit, dar în spate nu se lucra aproape deloc. Imediat după revoluţie, în schimb, a fost bătaie pe ele. Erau cele mai scumpe apartamente din oraş, deoarece erau spaţioase, zona era frumoasă, iar la parter se spera că bulevardul va fi amenajat modern, cum se întâmplă în alte oraşe mari.