Principiul „profitul înainte de toate“ este contestat chiar de un bancher

Autor: Andreea Mioara Neferu 08.07.2010

Renumitul economist american Milton Friedman a greşit atunci când a afirmat că, înainte de toate, companiile trebuie să se concentreze asupra creării de valoare pentru acţionari, adică a profitului, a declarat Stephen Green, preşedintele HSBC, cea mai mare bancă europeană, citat de The Telegraph.

"Bineînţeles că ai nevoie de profit, însă acest indicator este doar o dovadă a succesului. Nu trebuie să reprezinte totul într-o firmă şi nici finalitatea. Nu este motivaţia care stă în spatele unei afaceri", a declarat Green.

"Punctul de vedere natural este că trebuie să ai un model sustenabil de business. Însă trebuie, inevitabil, să revii la aspectele care merg mai departe de ideea că obţinerea de profit este principala responsabilitate socială", a mai spus directorul HSBC.

Afacerile trebuie să genereze un randament satisfăcător pentru capitalul investit, însă trebuie şi să formeze relaţii de durată şi în acelaşi timp sustenabile cu ceilalţi deţinători de interese, aşa cum sunt angajaţii, clienţii şi comunităţile în cadrul cărora acestea îşi desfăşoară activitatea.

Directorul HSBC a insistat asupra ideei că, pentru a îşi demonstra viabilitatea, capitalismul de tip occidental trebuie să privească mai departe de obţinerea unui profit.

Green, care conduce o bancă cu 300.000 de angajaţi în 88 de ţări, a explicat că viziunea lui Friedman, potrivit căreia implicarea socială a companiilor prin acţiuni filantropice ar trebui minimizată, nu este deloc sănătoasă.

"Friedman a spus că filantropia corporatistă n-ar trebui să existe. Eu consider însă că trebuie să fie prezentă", a spus oficialul de la HSBC.