600.000 de euro în 90 de minute. Fotbaliştii spanioli trebuie doar să câştige Cupa Mondială

Autor: Cristina Rosca 08.07.2010

Finala Campionatului Mondial de Fotbal din Africa de Sud aduce faţă în faţă două echipe europene: Spania şi Olanda. Niciuna dintre cele două nu a reuşit până în prezent să obţină trofeul.

Indiferent de cine va câştiga această cupă, impactul asupra economiei europene va fi unul pozitiv, potrivit unui studiu al European SMB.

Campionatul din Africa de Sud ar putea ajuta comaniile mici şi mijlocii din toată Europa. Potrivit studiului, mai mult de jumătate dintre respondenţi au spus că muncesc mai eficient şi au mai mult chef de muncă după ce echipa lor preferată câştigă meciul.

În cazul în care Spania va câştiga meciul împotriva "Portocalei mecanice", jucătorii, şi aşa printre cel mai bine plătiţi din lume, ar primi o primă de 600.000 de euro, potrivit site-ului goal.com.

Dacă vor pierde, suma va rămâne la 120.000 de euro. Aceasta este cea mai mare primă vehiculată până în prezent. Sume apropiate fiind anunţate pentru Argentina şi Anglia. Pentru Olanda nu a fost vehiculată nicio sumă.

Olanda

Olanda este considerată de FIFA a patra cea mai puternică echipă de fotbal din lume, la două poziţii după Spania. Şi din punct de vedere economic Olanda vine în urma Spaniei, cu un Produs Intern Brut de 564,3 mld. euro în 2009, circa jumătate din cel al statului din Peninsula Iberică. Spre deosebire de Spania însă, Olanda are o economie care a reuşit să iasă din recesiune, iar Fondul Monetar Internaţional estimează pentru acest an o creştere economică de 1,3%. Mai mult, dacă este să analizăm nivelul PIB-ului per capita, care indică gradul de dezvoltare al unei economii, Olanda stă mai bine. PIB per capita se ridică pentru statul cu capitala la Amsterdam la 28.356, poziţia a opta la nivel mondial şi a patra la nivel european, potrivit FMI. Principalul motor pentru economia Olandei sunt exporturile. Astfel, în primul trimestru din acest an, valoarea acestora a ajuns la 100,7 mld. euro, în creştere cu 15% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Mai mult, balanţa comercială este pozitivă, valoarea importurilor fiind de 88,7 mld. euro

Spania

Spania, a doua cea mai bună echipă de fotbal din lume, după Brazilia, potrivit FIFA, este a patra destinaţie pentru investiţiile străine directe de la nivel mondial, potrivit Invest in Spain, agenţia naţională însărcinată cu atragerea de investiţii. În perioada ianuarie-noiembrie 2009 investiţiile totale în Spania - atât investiţii străine directe, cât şi investiţii de portofoliu - s-au ridicat la 69,25 mld. euro. Spania a ajuns în finala campionatului mondial, însă nu se află şi în primele economii ale lumii, ba mai mult, este una dintre verigile slabe ale Bătrânului Continent. Cu o rată a şomajului de circa 20%, cu probleme economice severe, Spania se luptă cu recesiunea. Cu toate acestea, după câştigarea semifinalei împotriva Germaniei, spaniolii ieşiţi în stradă să sărbătorească au dat la o parte problemele. "Sunt spaniol, spaniol, spaniol", cântau pe stradă suporterii echipei de fotbal, potrivit cotidianului spaniol El Mundo. "Nu am mai trăit asta niciodată, este un moment istoric. Criza să o suporte Germania." Cei 14 milioane de spectatori care au urmărit meciul au uitat că economia va scădea şi în acest an cu 0,4% potrivit estimărilor FMI sau că bursa a pierdut peste 30% de la începutul anului.