Boc îi replică lui Băsescu: Nu aveam alternativă la majorarea TVA

Autor: Iulian Anghel 08.07.2010

Majorarea TVA a fost singura alternativă rapidă şi legală pentru a limita deficitul bugetar, după ce Curtea Constituţională a respins decizia de reducere cu 15% a pensiilor, susţine premierul Emil Boc, în replică la afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu care a criticat măsura majorării Taxei pe Valoarea Adăugată de la 19% la 25%.
"După decizia Curţii Constituţionale, nu am avut la dispoziţie o altă alternativă imediată şi legală alta decât aceea de majorare a TVA", a comentat Emil Boc declaraţia şefului statului potrivit căreia majorarea Taxei pe Valoarea Adăugată este o greşeală.
Traian Băsescu a sugerat miercuri, în aceeaşi zi în care a venit şi replica premierului, Finanţele speră să obţină, până la finele anului, 3,5-4 mld. lei din majorarea TVA, după spusele ministrului de resort, Sebastian Vlădescu.
Acest lucru ar însemna ca încasările din TVA să crească spre 39-39,5 miliarde de lei, de la 35,5 mld. lei cât sunt ele prognozate în legea bugetului.
Preşedintele a susţinut miercuri la Radio România Actualităţi că nu doreşte ca de la 1 ianuarie să se trezească cu o altă măsură de ridicare a impozitelor înainte ca toate veniturile să fie impozitate.

Discuţiile despre viitoarea politică fiscală încep în toamnă
"Mi-am asumat tot oprobriul anunţului cu reducerea pensiilor. Exista şi altă variantă: impozitarea pensiilor, cota unică introdusă la pensii. Cred că suntem într-un clişeu. Eu nu spun că pensionarii au venituri suficiente, dar, privind pe statisticile oficiale din 2007, sărăcia la nivelul pensionarilor este de 15,7%, iar în zona celor tineri este de 37%. Cred că a venit timpul să ieşim din clişee şi din poveşti", a declarat Băsescu.
Măsura reducerii pensiilor cu 15% refuzată de Curtea Constituţională ar fi adus statului economii de aproximativ 1,2 mld. euro, adică 1% din PIB până la finele anului, cifră pe care Guvernul a trecut-o în scrisoarea de intenţie către FMI.
O impozitare a tuturor pensiilor cu 16%, cum a sugerat preşedintele că ar trebui să se petreacă în viitor, ar fi adus în ultimele şase luni ale anului 2010 venituri în jur de 300-400 mil. euro la buget având în vedere că şi astăzi pensiile care depăşesc 1.000 de lei sunt impozitate cu valoarea care depăşeşte această sumă.
Solicitat să comenteze şi declaraţia preşedintelui privind impozitarea tuturor veniturilor, premierul a susţinut că discuţia referitoare la politica fiscală pentru 2011 va începe în toamna acestui an, împreună cu experţii nou-înfiinţatului Consiliu Fiscal.
"Pentru 2011 va fi un nou buget şi acum s-a aprobat şi Consiliul Fiscal care va lucra împreună cu Guvernul la strategia fiscal-bugetară pentru 2011 şi pentru anii următori, iar discuţia va începe practic în această toamnă, pentru o nouă politică fiscală pentru 2011", a spus Boc.