Happy Tour, plus 15% în primul semestru

Autor: Mirabela Tiron 11.07.2010

Happy Tour, cea mai mare agenţie de turism de pe piaţa românească, deţinută de fondul spaniol de investiţii GED, a finalizat primele şase luni ale anului cu o cifră de afaceri în creştere cu 15% în euro, după cum susţine Javier Garcia del Valle, CEO-ul companiei. El nu a precizat la cât se ridică cifra de afaceri în valoare absolută.
"Cea mai mare creştere a avut-o segmentul corporate. Deşi criza nu s-a sfârşit, companiile trebuie să facă business. Am văzut o revenire a cheltuielilor pe partea de corporate (deplasări, evenimente)", a declarat Javier Garcia del Valle.
Managerul Happu Tour are o experienţă de 25 de ani pe piaţa agenţiilor de turism şi a fost adus în România de fondul de investiţii GED la începutul lunii martie a anului trecut. Happy Tour a avut cifră de afaceri de 29 milioane de euro în 2009, în scădere cu aproape 42%.
În ciuda repetatelor închideri ale spaţiului aerian din cauza norului de cenuşă vulcanică din Islanda, care a făcut ca acest an să fie foarte dificil pentru operatorii din turism, Happy Tour a raportat o creştere a afacerilor.
"Preţurile pe care le practicăm se situează încă sub nivelul celor din 2008, de aceea creşterea cifrei de afaceri nu este mai mare de 15%", a menţionat Garcia del Valle.
Fondul de investiţii spaniol GED, unul dintre cei mai activi cumpărători din businessul local, a achiziţionat luna trecută un pachet de 80% din agenţia de turism Travel House, cu vânzări de 6 mil. euro şi un profit net de 110.000 euro anul trecut. Tranzacţia, realizată prin intermediul Happy Tour, s-a realizat la mai puţin de două săptămâni de la parafarea unui alt deal, respectiv achiziţia celei mai mari agenţii online de bilete de avion paravion.ro de către GED. Aceste două tranzacţii sunt în curs de aprobare de către Consiliul Concurenţei.
"Vedem o revenire a pieţei, iar Happy Tour îşi consolidează poziţia în această perioadă", a spus Javier Garcia del Valle.
Şeful Happy Tour plănuieşte să extindă operaţiunile companiei în Bulgaria, Ungaria, Serbia, după ce se va finaliza procesul de consolidare al companiei în urma achiziţionării celor două agenţii. Noul grup format are 135 de angajaţi şi vizează afaceri de 70-80 de milioane de euro pe termen mediu.
Pe piaţa agenţiilor de turism mai activează Eximtur, controlată de familia Morariu din Cluj, Marshall Turism, Aerotravel, J'Info Tours, Perfect Tour şi altele.