Cine câştigă războiul dintre magazinele online şi site-urile magazinelor tradiţionale?

Autor: Magraon Andreea 12.07.2010

În condiţiile în care românii cumpără din ce în ce mai mult de pe net, magazinele îşi promovează cât mai mult produsele online. Dar care sunt mai eficiente? Magazinele online sau platformele retailerilor tradiţionali?

"Acolo unde există un focus pe vânzarea online, există şi o mare eficienţă faţă de magazinele tradiţionale, unde concentrarea este pe promovarea produselor, pe resurse umane şi în general, pe atragerea cât mai multor clienţi la rafturi", a declarat pentru ZF Marius Ghenea, preşedintele şi acţionarul unic al companiei de distribuţie IT FitDistribution. Valoarea comerţului electronic cu plata online prin card bancar din primele şase luni a fost de 68,5 milioane de euro, cu 60% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui studiu al Gecad ePayment, integrator local de soluţii pentru comerţ electronic.


Potrivit lui Ghenea, eficienţa magazinelor online se caracterizează prin structura de costuri ale acestora. "Productivitatea pe angajat este de două ori mai mare decât în magazinele tradiţionale. De asemenea, costurile operaţionale sunt semnificativ mai joase pentru că nu trebuie neapărat plătită o chirie sau alte taxe", a mai spus preşedintele FitDistribution. El a adăugat că eficienţa acestora magazine este transferată către consumatori în primul rând deoarece produsele vândute sunt mai ieftine.

FitDistribution, cu afaceri anul trecut de 17,6 milioane de euro, deţine magazinele online PCfun.ro, ElectroFun.ro, 24PC.ro şi shopIT.ro. Cel mai mare retailer online de pe piaţa locală este eMag, care a avut anul trecut o cifră de afaceri de 63,3 milioane de euro.
Pe de altă parte, Adrian Olteanu, director general al Flamingo, susţine că nu există un câştigător între cele retailerii online şi platformele celor tradiţionali. "Nu se poate spune că magazinele online sunt câştigătoare în această competiţie, deoarece site-urile magazinelor tradiţionale fac concurenţă serioasă. Acum cinci ani comerţul online nici nu exista, şi sunt site-uri care au plecat de la unele simple de prezentare a produselor, la unele de comercializare", a declarat Olteanu.
"Există modele care pot coexista, cum sunt site-urile retailerilor clasici, care vând şi online. Online-ul e un segment complementar produsului din magazine", a mai spus el. Directorul general al Flamingo susţine că magazinele tradiţionale au fost obligate să-şi facă platforme online pentru produsele lor în contextul creşterii rapide a magazinelor online.

La rândul său, Dan Ostahie, proprietarul retailerului de electronice şi electrocasnice Altex, susţine că există diferenţe între strategia pe care o are fiecare dintre cei doi jucători. "Magazinele online oferă servicii şi produse către clienţii săi pe care îi găsesc în mediul virtual, iar cele tradiţionale oferă servicii online ca o valoare adăugată la magazinul real", susţine el, care a adăugat că pentru retailerii tradiţionali, site-ul este un serviciu suplimentar la cele oferite în magazin.
Potrivit lui Ostahie, în 2010 Altex avut o creştere de trei ori a vânzărilor online.
"În piaţa tradiţională avem o cotă de 22%, iar în cea online, care nu este bine definită, avem 10%. Ne dorim să atingem cota din piaţa tradiţională şi în online. Astfel, vrem să transferăm expertiza din retail şi pe online, pentru că avem know-how-ul necesar", a mai spus Ostahie.