Cazul BT - Silaghi vorbea pe mobil cu traderii, pentru a nu se înregistra discuţia la Finwest

Ziarul Financiar 13.07.2010

Fostul vicepreşedinte al CA al Băncii Transilvania (BT) Claudiu Silaghi, trimis în judecată pentru modul de tranzacţionare a acţiunilor băncii, comunica pe mobil cu traderii SSIF IFB Finwest, pentru ca discuţiile să nu poată fi înregistrate în evidenţa societăţii de brokeraj, relevă Raportul CNVM, citat de Mediafax.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au trimis în judecată luni opt persoane, privind modul de tranzacţionare a acţiunilor Băncii Transilvania (BT), prin care s-ar fi creat un prejudiciu în valoare de 13,5 milioane de euro, procesul acestora urmând să înceapă în 27 iulie.

În cazul tranzacţionării acţiunilor băncii în speţă, ceea ce s-a obţinut ilicit din manipularea pieţei de capital, având informaţii confidenţiale, se reciclează prin spălare de bani, susţin specialiştii DIICOT.

"Concret, acuzaţii au avut informaţia, au cumpărat la un preţ şi au vândut la unul mai mare, în nume personal. Practic, la numărul de acţiuni, ei au putut să impună preţul lor şi de aici câştigul lor", au explicat sursele citate. Citiţi mai mult pe www.mediafax.ro