EDITORIAL / O librărie pentru suflet în oraşul de oţel

În spate, o parte moartă a combinatului, care pe vremuri trepida de oţelul încins până la incandescenţă. Şarja lumina noaptea casele. Le încălzea. Părea că acestea se incing gata să renunţe la îmbrăcămintea de cărămidă şi la zugrăveală şi să devină şi ele oţel.

Nu mai este aşa. Reşiţa mai produce din când în când metal. Rar. Aşa citesc în ochii unor intelectuali, unde mai sălăşluieşte mândria de-a trăi în oraşul foştilor oţelari. Nici vechile cuptoare de fontă din 1771 nu vor mai rămâne în picioare, odată ce proprietarul rus va vinde tot ce va putea din combinat, inclusiv istoria oraşului. Da, istoria oraşului e de vânzare, dacă profitul o cere.

Într-o epocă în care simţul valorii s-a pierdut, într-o epocă în care simţul istoriei s-a pierdut, pe apele Bârzavei trece totuşi, în aburii dimineţii, bucuria. În această dimineaţă, se deschide Librăria "semn de carte". Cu totul neaşteptat, o librărie particulară a apărut ca din nimic în plină criză a cărţii, în spate atârnându-i o aripă moartă, cu geamuri fumurii, a combinatului, iar prin faţă trecându-i tramvaie ce-ţi dau impresia c-or să deraieze în fiece clipă, în timp ce poartă oamenii spre treburile lor.

O casă veche, cu două curţi, încălzită de lemnul care-o îmbracă. Aici, Camelia şi Lucian Duca s-au aventurat într-un nou proiect: cărţi, în română, germană şi engleză, reviste, lucrări de artă, un ceai de plante.

Nu sunt, totuşi, singuri în această întreprindere, ci au alături un partener de ţinută, participant la toate evenimente culturale organizate de cei doi. Este vorba de Radio Reşiţa. Printre cărţi sau în curtea triunghiulară, demnă de învăţăturile lui Euclid despre geometrie, au loc lecturi de poezie, lansări de carte, simpozioane ştiinţifice. Copiii din Reşiţa vin alături de Camelia Duca să înveţe desenul, coruri de tineri şi foarte tineri vin să cânte de Ziua Copilului, sărbătorindu-şi ziua prin muzică.

Librăria are şi valenţa unei galerii de artă, expunând lucrări de sculptură în lemn, dar şi picturi, fotografii. Cu toate că a împlinit de curând o lună, librăria a devenit un venue, cum ar spune englezii, ceea ce înseamnă un loc în care cultura îşi clădeşte cu fiecare zi aşezământul.

Iar proiectele celor doi nu se opresc aici, căci vor amenaja foarte curând spaţiul din cealaltă curte, încă plin de o vegetaţie luxuriantă. Când va fi gata a doua curte, va începe seria concerelor de jazz şi rock. Librăria va deveni astfel mai degrabă un centru cultural, gata să capteze pasiunile reşiţenilor şi ale invitaţilor din Caraş-Severin şi din ţară, gata să le dea glas.

Pentru mine, se numeşte librăria de suflet. Şi uşile librăriei nu se închid chiar la ora care stă scrisă pe uşă, căci discuţiile aprinse de după un eveniment pot ţine ore în şir, până la miezul nopţii. După un recital de poezie, am stat de vorbă până în crucea nopţii, iar seara a fost încheiată de o poezie citită la lumina lumânărilor, pe când literele de pe hârtie abia se vedeau. Ce se vedea cu mare limpezime erau sufletele noastre, adunate acolo, în triunghiul lui Euclid de la Reşiţa.