Asociaţia Pro BCA: Renunţarea la cota unică ar fi o măsură total greşită

Autor: Catalin Lupoaie 14.07.2010

Asociaţia Pro BCA, care reuneşte cei mai mari producători de BCA, consideră că renunţarea la cota unică de impozitare ar fi o măsură total greşită în actualul context economic şi se declară dezamăgiţi faţă de incoerenţa acţiunilor Guvernului şi modul în care acestea sunt implementate. Reprezentanţii asociaţiei susţin că declaraţiile reprezentanţilor Guvernului din ultima perioadă cu privire la diferite modificări fiscale sunt "dovada disfuncţionalităţii existente în actul de guvernare", care destabilizează mediul economic şi alungă potenţialii investitori. Aceştia se vor orienta în acest condiţii spre economii stabile, cu evoluţii predictibile, care să poată asigura cadrul optim dezvoltării unor planuri de afaceri viabile. "Deşi am subliniat în repetate rânduri lipsa unei strategii clare la nivel guvernamental şi a unui plan anticriză ca parte a acesteia, cu efecte imediate, nu s-a luat nicio măsură în acest sens, ci ne adâncim tot mai mult în provizoratul în care suntem nevoiţi să ne desfăşurăm activitatea, fără posibilitatea de a ne putea fundamenta şi urmări propriile noastre strategii", afirmă Marius Marin, vicepreşedintele şi directorul executiv al Pro BCA.