Bâlbâială de doi ani la cea mai mare investiţie din România

În loc de începerea lucrărilor la cel mai mare proiect de investiţii din România în valoare de 4 miliarde de euro, cei şapte investitori de la reactoarele 3 şi 4 ale centralei Cernavodă discută prelungirea acordului semnat în 2008, care expiră în toamna acestui an, pentru a putea astfel lămuri neclarităţile investiţiei chiar şi la aproape doi ani de la începerea negocierilor.

Pe data de 25 septembrie acordul pentru construirea reactoarelor 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă ar urma să expire în contextul în care asocierea dintre Enel (Italia), CEZ (Cehia), RWE Power (Germania), GDF SUEZ (Franţa), ArcelorMittal România, Iberdrola (Spania) şi statul român a fost semnată în noiembrie 2008.
În aceşti aproape doi ani, investitorii se aşteptau ca datele proiectului să fie cunoscute, modalităţile de finanţare să fie puse la punct astfel încât să poată fi luată decizia de investiţie. În mod normal, anul acesta ar fi trebuit să înceapă lucrările la acest proiect pentru ca în 2015 - 2016 el să fie finalizat.
Cei doi ani s-au dovedit însă a fi insuficienţi pentru a stabili toate aceste detalii mai ales în contextul în care statul român s-a răzgândit de două ori în ceea ce priveşte participaţia pe care şi-o doreşte în acest proiect. Nesiguranţa statului costă mai ales când multe domenii de activitate ar beneficia de impactul pe care un astfel de proiect l-ar produce. Constructorii de exemplu, grav afectaţi de criză, au declarat de mai multe ori că începerea unor proiecte de anvergură, aşa cum sunt cele două reactoare nucleare, ar reprezenta o gură de oxigen pentru afacerile lor.
"Nici consultantul pentru analiza modului în care va fi finanţată această investiţie nu a intrat în pâine, iar acest proces ar putea dura cel puţin un an. Trebuie să vedem dacă proiectul se poate finanţa singur, dacă este bancabil sau dacă investitorii va trebui să vină cu banii de acasă. În mod normal, la sfârşitul lunii septembrie ar fi trebuit să înceapă lucrările la 3 şi 4, dar acum cred că vorbim de o amânare de cel puţin un an. În prezent se discută prelungirea acordului între investitori care ar fi urmat să expire pe 25 septembrie. Fără această prelungire, proiectul ar pica", spun surse din piaţă.
La sfârşitul lunii octombrie 2007, şase investitori străini dintr-o listă extrem de lungă de companii interesate de acest proiect printre care se numărau Lafarge, Rompetrol sau chiar Energy Holding au fost selectaţi pentru negocierile cu statul român reprezentat de Nuclearelectrica.
A mai durat încă un an până când cei şase investitori şi statul român au ajuns la stadiul semnării acordului de asociere în contextul în care în iunie 2008 statul a decis fără prea multe explicaţii să treacă de la o participaţie de 20% cât avea iniţial în proiect la 51% ceea ce a dus a diluarea participaţiilor tuturor celorlalţi investitori implicaţi. Explicaţia la acea vreme a fost că potrivit unui studiu social realizat de autorităţi, românii s-ar simţi mai confortabil având statul în calitatea de acţionar majoritar la cele două reactoare.
Odată ajuns la 51%, statul român ar trebui să aibă, teoretic cel puţin, 2 miliarde de euro pentru susţinerea investiţiilor. În contextul crizei, în care România a ajuns să se împrumute cu miliarde de euro pentru pensii şi salarii, reprezentanţii statului au declarat că se gândesc să-şi reducă participaţia din nou, cel mai probabil aceasta urmând să revină la 20%.
La Începutul lui 2009 a fost pusă pe picioare compania de proiect EnergoNuclear, unde a fost numit ca şef Dan Ionescu, membru al PD-L, care la bază era inginer de aviaţie. Luna trecută, Ionescu a fost înlocuit cu Dragoş Popescu, director din cadrul Nuclearelectrica.
"Au fost mai mulţi factori care au încetinit negocierile. Printre aceştia unul dintre cei mai importanţi a fost faptul că acţionarul majoritar, statul, nu a mers în viteza celorlalţi, ceea ce a dus la discuţii aprinse între toţi acţionarii. Oricum nu este un lucru uşor să coordonezi şapte entităţi în acelaşi timp pentru a face ca lucrurile să meargă bine", mai spun surse din piaţă.
Problema care se ridică este că în contextul crizei, multe dintre companiile care fac parte din EnergoNuclear se confruntă cu probleme majore. ArcelorMittal, de exemplu, a înregistrat anul trecut cea mai mare pierdere din România în valoare de 334 de milioane de euro pe fondul prăbuşirii preţului la oţel şi a cererii. Spaniolii de la Iberdrola s-au văzut nevoiţi să-şi reducă bugetele de investiţii din anumite ţări în care sunt prezenţi.
"Este un cost de oportunitate pe care îl plăteşti în astfel de proiecte. Toată lumea presează pentru ca lucrurile să meargă mai departe şi mai repede, pentru că nu poţi să stai aşa degeaba într-un proiect care nu avansează, în timp ce în jurul tău pot apărea anumite oportunităţi", mai spun surse din piaţă. Potrivit acestora, deocamdată nu sunt semne că vreunul dintre investitori ar dori să abandoneze acest proiect, deşi un astfel de eveniment nu ar fi o premieră pentru piaţa locală. De altfel, la începutul acestei săptămâni, cehii de la CEZ, grup care deţine 9,15% din proiectul celor două reactoare, au renunţat la o investiţie de 400 de milioane de euro la Galaţi într-o unitate pe gaze de 400 MW. Cehii spun că deşi discutau cu statul român despre acest proiect de aproape doi ani, nu acesta a fost motivul pentru care au renunţat la proiect, ci valoarea prea mare a investiţiei.
Anunţul cehilor vine la scurt timp după ce un alt investitor străin s-a retras dintr-o investiţie în parteneriat cu statul român. Este vorba despre italienii de la Edison care au renunţat la un proiect de 650 mil. euro pe care Complexul Energetic Craiova dorea să-l facă la filiala de la Işalniţa. Au mai rămas interesaţi de acest doar americanii de la AES, deşi iniţial intraseră în cursă în afară de italienii de la Edison şi cehii de la CEZ.