Doar 10% din case s-ar putea asigura obligatoriu

Autor: Angela Placinta 15.07.2010

Asigurătorii sunt pesimişti şi estimează că doar 10% din case ar putea fi asigurate prin poliţe obligatorii până la sfârşitul anului, deşi la mijlocul lui ianuarie 2011 va expira termenul de şase luni în care proprietarii se pot asigura, în caz contrar urmând să fie sancţionaţi.
"Ar fi bine dacă în următoarele şase luni am depăşi nivelul de 10%, adică 800.000-un milion de locuinţe asigurate obligatoriu", a spus ieri Marius Bulugea, preşedintele Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), la un eveniment de lansare a asigurărilor obligatorii pentru locuinţe, în cadrul căruia s-au semnat şi primele poliţe. Acestea acoperă doar trei riscuri: cutremurul, alunecările de teren şi inundaţiile. PAID este compania care va emite aceste poliţe.
"Au existat discuţii cu privire la riscul de inundaţii: dacă stai la bloc şi te inundă vecinul de sus, eşti despăgubit de poliţa obligatorie? Răspunsul este «nu». Asigurarea obligatorie acoperă numai riscurile naturale. Sper că populaţia va înţelege că nu este vorba de o taxă, ci de o asigurare socială, pentru a oferi un minim ajutor în caz de dezastru", afirmă Angela Toncescu, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Proprietarii care nu se asigură în următoarele şase luni vor fi amendaţi cu 100-500 de lei de autorităţile locale, adică de primării. Amenda este mai mare decât prima pe care ar trebui să o plătească proprietarul de locuinţă pentru asigurarea obligatorie, de 10 euro pe an în cazul caselor din chirpici sau alte materiale netratate termic sau chimic şi 20 de euro pe an pentru casele cu structură din beton, cărămidă sau lemn.
Circa 65% din cele 8,3 milioane de locuinţe din România se încadrează la categoria cu primă de 20 de euro, iar restul la 10 euro. Despăgubirea maximă la aceste poliţe este de 10.000 de euro, respectiv de 20.000 de euro. Circa 5% din numărul total de locuinţe sunt de tip social, iar primele de asigurare vor fi plătite de autorităţile locale.
Introducerea asigurărilor obligatorii pentru locuinţe a stârnit multe reacţii în rândul proprietarilor, cele mai multe fiind de nemulţumire. Pe site-ul zf.ro, cititorii se întreabă de ce trebuie să cumpere şi asigurarea obligatorie dacă au deja una facultativă. "Numai la noi se poate să ai asigurare la casă şi statul să te pună să mai faci încă una", spune Ion.
Ce trebuie să facă un proprietar dacă are deja o poliţă facultativă? În maximum cinci zile de la expirarea acesteia trebuie să încheie poliţa obligatorie. De exemplu, pentru un apartament de 50.000 de euro, poliţa obligatorie acoperă 20.000 de euro, cu numai trei riscuri. Proprietarul poate cumpăra o poliţă facultativă (de la orice asigurător, nu neapărat cei din PAID), pentru suma de 50.000 de euro, care va acoperi toate riscurile (cutremur, explozie, incendiu şi altele, dar va avea o franşiză de 20.000 de euro la riscurile de cutremur, inundaţii şi alunecări de teren, care va fi plătită de PAID în cazul producerii unuia din aceste riscuri. Din PAID fac parte 13 companii: Groupama, Astra, Uniqa, Generali, Ardaf, Euroins, Carpatica Asig, Grawe, Credit Europe, ABC, Certasig, City şi Platinum. PAID ar trebui să primească date referitoare la numărul de locuinţe şi numărul de asigurări obligatorii de la primării. Colectarea datelor a început în urmă cu o lună. Până acum baza de date a PAID are 10% din informaţiile necesare.

Cum au comentat cititorii www.zf.ro

Cristi:
De ce să mai plătesc eu o a doua asigurare la casă dacă deja am una?

Răzvan:
E mega neconstituţională legea asta. Şi cred că poate fi atacată rău.

Cosmin:
Era cazul pentru o astfel de lege. Peste tot în lume există.

Tyty:
O nouă taxă cu care-i plătim pe cei care administrează fondurile şi cu care se obţin voturi de la sinistraţi.

Felicia:
Abuz! Deci: s-au alocat bani de diguri şi şosele, ele nu s-au construit, a venit apa şi le-a luat, vorba cântecului şi noi vom cotiza pentru viitorii sinistraţi??? De fapt nu te mai miră nimic!