Afacerile Gerocossen au înregistrat o uşoară scădere în primul semestru

Autor: Mediafax 18.07.2010

Producătorul român de cosmetice Gerocossen a înregistrat în primul semestru o scădere a cifrei de afaceri cu 3%, la aproximativ 5,5 mil. lei (1,3 mil. euro), faţă de intervalul similar din 2009, însă speră la o revenire a vânzărilor în semestrul al doilea, pe fondul lansărilor de produse. "Deşi speram la un an 2010 mai bun decât 2009, criza s-a accentuat foarte mult. În plus, în ianuarie şi februarie vânzările au scăzut substanţial, pentru că oamenii nu au mai ieşit la cumpărături din cauza vremii. Din martie am început să mai recuperăm, însă tot din cauza vremii nu am mai reuşit să avem vânzările de produse solare din alţi ani", a declarat Stanca Cismaru, directorul general al Gerocossen. Cele mai vândute produse ale companiei sunt vopsele de păr şi cremele de faţă, cu o pondere de aproximativ 80% din cifra de afaceri. În ceea ce priveşte o posibilă vânzare, Stanca Cismaru recunoaşte că a avut până în prezent propuneri de preluare din partea unor companii mai mari de pe piaţa de profil, însă le-a refuzat. "Au fost propuneri mai ales acum, în perioadă de criză. Nu am acceptat niciuna, vrem să continuăm singuri", a afirmat Cismaru.