Consumul a scăzut cu 16% la patru luni

Autor: Mihaela Popescu 18.07.2010

ComerŢul cu bunuri de larg consum (FMCG) a avut un declin de 16,5% în volum în primele patru luni faţă de aceeaşi perioadă din 2009, după contracţia de 11% înregistrată în 2009, arată un studiu realizat de compania de cercetare a pieţei MEMRB. În valoare consumul a avut o scădere de 8% în aceeaşi perioadă, faţă de o stagnare anul trecut.
La început de an, chiar şi retailul modern, care de obicei creşte luând din cota de piaţă a micilor comercianţi de cartier, a fost pe un trend descendent: vânzările pe metru pătrat în lanţurile de magazine s-au redus cu 7,6% în lei în intervalul menţionat. Scăderea vânzărilor din chioşcuri, buticuri, alimentare şi alte unităţi mici a fost dublă. "Estimez că vânzările pe metru pătrat în comerţul modern vor scădea în 2010 cu 10% în valoare comparativ cu anul trecut. Dacă psihoza consumatorilor continuă pe termen mediu, ne putem confrunta cu un declin al pieţei şi în 2011", a apreciat Marius Caluian, directorul general al MEMRB România & Rep. Moldova.