Ce se aude dinspre Grădina Japoneză

Autor: Ziarul de Duminica 19.07.2010

Marţi, 20 iulie, de la ora 20.30, are loc concertul "Elena Moroşanu and Friends": Matt Smith - drums, Adrian Flautistu - double bass şi Florin Răducanu - piano. Se întâmplă la Tête-à-Tête Coffee Art & Chill, în Parcul Herăstrău, lângă Grădina Japoneză.
Elena Moroşanu are 21 de ani. La 9 ani a participat la Festivalul de Jazz de la Braşov şi a primit un premiu special din partea juriului, având ocazia să susţină un minirecital în ultima seară a festivalului alături de Anca Parghel. În anul 2001 a participat în Sibiu la Galele Studenţeşti, unde a luat Premiul I. În 2005 a câştigat Premiul pentru cea mai bună improvizaţie de jazz la Icon Arts Festival. Trei ani mai târziu, a fost nominalizată la Galele Jazz-ului vocal, secţiunea: Revelaţia anului. Elena Moroşanu a câştigat la Sibiu, în anul 2009, Premiul pentru cea mai bună vocalistă de jazz. Anul 2010 îi aduce artistei două momente importante: CD-ul de debut intitulat "I Feel Free" şi Premiul pentru "Revelaţia Anului".
Tânărul pianist Florin Răducanu, exponent al noii generaţii de jazz românesc, şi-a format un stil unic, bazat pe două axe principale: sinceritate şi improvizaţie. În anul 2009 a câştigat Premiul "Muzicianul anului", cu un proiect de jazz simfonic numit "Jazz Ecumenica". În anul 2001 a fost selectat, prin intermediul unui CD, între primii 12 concurenţi la concursul "Jazz Hoeilaart" din Belgia.