Boierii zilelor noastre (I)

Exista printre noi oameni care au toate motivele sa fie fericiti in vremurile pe care le traiesc. Sunt romani! Dupa decenii in care au fost napastuiti, urmariti, persecutati, inchisi, ponegriti, a venit timpul sa fie rasplatiti: sint milionari in plina criza. Din boieri, tovarasi si din comunisti cu sila, milionari peste noapte. Este destinul fascinant al romanilor proveniti din marile familii boieresti ale tarii. Oameni care poarta nume ca Rosetti, Sturdza sau Cantacuzino au iubit atat de mult Romania, incat au vrut sa-i lase mostenire lucruri marete. Romania nu i-a iubit insa intotdeauna si a incercat sa scape de ei, saracindu-i, persecutandu-i si alungandu-i. Viata i-a razbunat insa si urmasii lor au reusit sa ia inapoi tot ce le-au luat comunistii. In plina criza, mostenitorii familiilor boieresti vad viata in roz.

Confiscarea marilor averi a lasat urme dureroase in istoria marilor proprietari interbelici si a vizionarilor industriasi. Malaxa, Asan si Bragadiru au ridicat cu multa munca averi impresionante si zeci de intreprinderi, in toata tara. Azi, mostenitorii lor cer inapoi ce-au construit de la zero fostii magnati ai tarii: fabrici, teatre, cinematografe. Pe scurt, proprietati de sute de milioane de euro. O bucurie amara insa pentru multi dintre urmasi lor: au ramas ultimii descendenti ai unor mari familii si nu mai au cui sa lase numele si averea.
Miclescu, Polizu, Micsunesti, Balaceanu, Rosetti, Lahovary, Costaforu- Caracas, Bragadiru-Mironescu, Sturdza, Ghica, Cantacuzino… In ultimele sute de ani, familiile lor au condus Romania, au fost elita aristocratica a tarii. Stramosii lor bogati, culti, rafinati, scoliti in Europa, au facut averi uriase, au stapanit mosii, paduri si conace sau au ridicat din temelii strazi intregi si palate in Bucuresti. Boieri pamanteni sau industriasi au infaptuit Romania moderna.

"Practic reprezentau osatura acestei tari, spune istoricul Dan Falcan, de la Muzeul Municipal Bucuresti, fiindca societatea romaneasca inainte de 1945 era construita pe un schelet format din elite." Dupa nationalizare, au fost inchisi, ucisi sau marginalizati. Au fugit in strainatate sau au devenit fara voie tovarasul Lahovary sau tovarasul Rosetti. Cele 1.300 de conace care existau in Romania au fost transformate in IAS-uri, CAP-uri si grajduri. Vietile celor care atunci erau copii au fost marcate pentru totdeauna.

Dupa 1989, descendentii unor nume ilustre si-au recuperat o parte din averi. Oameni care pana mai ieri traiau foarte modest au devenit brusc milionari in euro. "E ciudat, e complicat si n-ai niciun merit, spune Yvette Fulicea, descendenta Bragadiru. De fapt sunt amintirile altora si sigur ca e povestea ta dar n-ai nicio vina si n-ai niciun merit."

Va invitam in ce-a mai ramas din lumea ultimilor boieri. In apartamente somptuoase cu tablouri de familie pe pereti, cu mobila de epoca si argintarie scumpa. Am avut privilegiul sa intram in conacul singurului aristocrat care-a avut ambitia sa refaca resedinta familiei sale, boierul Radu Miclescu. O poveste nespusa niciodata.

Istoria noastra incepe in Bucuresti, intr-un apartament modest in care locuiesc sotii Lahovary, doi oameni care au trait si s-au format in comunism. Dinu I. Lahovary, astazi in varsta de 72 de ani, mai are cativa veri raspanditi in toata lumea si niciun copil care sa-i duca numele mai departe. Familia Lahovary, originara din Asia Mica, a dat Romaniei multi oameni importanti care au condus tara in secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX. Ministri de interne, de justitie, presedinti de partid, practic oameni care au contribuit la infaptuirea Romaniei mari, alaturi de alte familii, de Bratieni, de Cantacuzini.

"Ca neamul meu a fost mai pretuit decat alte familii este meritul lor, spune Dinu I.Lahovary. Eu a trebuit pur si simplu sa razbesc intr-o perioada care-a fost impotriva familiei si familiilor mai rasarite… cu astia am ramas, deci practic cu mine neamul se stinge. Tatal lui Dinu, Ion Lahovary, a fost un avocat stralucit, iar mama sa, Ioana Maria, era fata lui Leon Leonida, patronul firmei Leonida & Co in perioada interbelica, cel mai mare dealer de masini si unul dintre marii industriasi romani in domeniul auto. Primul automobil electric adus de Leonida de la Paris a circulat pe strazile Bucurestiului inca din anul 1906. Garajele Leonida de la sosea unde se tineau faimosele curse de masini mai stau si astazi in picioare. Au fost construite in stilul art nouveau in perioada ce a ramas in istorie drept "la belle époque". Dupa nationalizare, Leonida a sfarsit prin a lucra intr-un atelier de reparat frigidere. Nepotul sau n-a avut voie sa invete, a facut sapte clase si a devenit muncitor. "Nu mi-e rusine cu lucrul acesta, spune Dinu I. Lahovary, ca am stiut ce inseamna munca bruta, sa am un salariu de la varsta de 17 ani." Dinu, copilul fericit de altadata care-a fost botezat de Constantin Argetoianu s-a trezit deodata singur si sarac. Mama sa, Ioana Maria, o frumusete a vremurilor, l-a parasit in 1938, cand era un bebelus. La un mare bal i-a luat rochia foc si dupa cateva zile s-a stins in chinuri. "Aveam sase luni cand s-a intamplat nenorocirea, era imbracata intr-o rochie de crinolina..." Disparitia tragica a mamei sale l-a urmarit toata viata. S-a casatorit cu o fata care lucra intr-o cooperativa si cu greu a reusit sa termine o scoala profesionala. A muncit la intreprinderea de avioane Bucuresti de unde a iesit la pensie. A refuzat sa devina membru de partid si nu s-a despartit niciodata de inelul cu stema familiei, purtat de strabunicii, bunicii si de tatal sau. In sufletul lui, tovarasul Lahovary a ramas boier.

Dupa caderea comunismului, Dinu si-a dat seama ca inelul cu blazonul familiei are din nou valoare. A adunat documentele familiei si a revendicat tot: conacul familiei de la Ramnicu Valcea, paduri, terenuri, o parte din casa bunicului Leonida de pe bulevardul Dacia si o parte din actiuni la fostul magazin Leonida de pe b-dul Magheru, actualul KFC. Din pensionarul sarac a ajuns mosier bogat. A vandut insa pe nimic mare parte din proprietati, iar astazi se gandeste cum sa faca sa mai recupereze cate ceva. Ca multi alti descendenti din familii ilustre a vandut drepturile litigioase unor oportunisti imobiliari si s-a ales cu mai nimic. Astazi, ultimul Lahovary are bani dar nu prea ii mai sunt de folos.

Varul lui Dinu Lahovary este Alexandru Scarlat Rosetti si asta pentru ca regula de aur a marilor familii era sa se inrudeasca cu altele cel putin la fel de ilustre. Astfel isi consolidau averile, interesele politice si-si sporeau renumele. Orice boier trebuia sa fie un om educat. Conu Alecu avea guvernanta si vorbea in casa frantuzeste. Tatal sau Alex Scarlat Rosetti a fost militar de cariera iar mama sa era scolita in Germania. Familia Rosetti este mentionata in Moldova si in Tara Romaneasca inca din secolul al XVII-lea si a dat personalitati de exceptie, militari, oameni politici, academicieni. Bogatia era concentrata in Moldova, unde Rosetestii aveau conace, paduri si mosii intinse.

Urmasul Elenei Cuza - sotia lui Alexandru Ioan Cuza, are 72 de ani, este divortat a 3-a oara, are o fata la Paris si un baiat, om de afaceri in Bucuresti. A prins numai zece ani de viata idilica, boiereasca, la mosia bunicului sau, la Berta, in judetul Botosani. Cand a crescut, a devenit inginer si a lucrat in cercetare. Rudele lui s-au risipit in lume, iar cei care au ramas au fost prigoniti de comunisti. In anul 2009, Rosetti a recuperat conacul de la Berta care adaposteste un centru pentru copiii cu disabilitati. Nu se gandeste sa-l vanda desi valoreaza milioane de euro. Deocamdata l-a inchiriat directiei pentru protectia copilului. A vandut numai o parte din paduri si mai vrea sa vanda. Cu o pensie de 2.200 de lei pe luna, cu averea mostenita, Alexandru Rosetti isi mai doreste un singur lucru: "sa fiu in viata"

Varul lui Alexandru Rosetti este Radu Alexandru Miclescu, ultimul reprezentant al unei familii de vechi boieri moldoveni care dateaza oficial de la 1436. L-am intalnit la conacul sau de la Calinesti, judetul Botosani, un loc in care au locuit neincetat strabunii sai, boierii lui Stefan cel Mare, logofeti, inalti dregatori, avocati, oameni politici. Radu Miclescu este unul dintre putinii care, dupa ce-a redobandit conacul familiei, l-a refacut si astazi traieste ca un vechi si autentic boier, impreuna cu sotia sa Miona, nascuta Flondor, descendenta din Iancu de Flondor, mare boier patriot bucovinean. Dupa 1990, Radu Miclescu s-a intors din Germania, de la Frankfurt unde a trait 30 de ani si unde a avut unul dintre cele mai renumite magazine de antichitati, pasiunea sa de-o viata fiind restaurarea de mobilier. Timp de 30 de ani, in exil, Radu Miclescu a pastrat pentru sine cele mai frumoase obiecte cu gandul ca intr-o zi ele isi vor gasi locul in conacul de la Calinesti, devenit in vremurile comunisie inchisoare si IAS. Radu Miclescu si-a dorit toata viata sa se intoarca in casa copilariei sale din care-a fost nevoit sa fuga pe cand avea 11 ani. "Am avut o copilarie foarte fericita aici. Care s-a intrerupt brusc. Da, eram singur in casa cand a fost nationalizarea si la 1 noaptea a venit nevasta primarului care m-a trezit si mi-a spus ca saua a fost pusa pe cal, sa iau tot ce pot si sa fug cat mai departe." A fugit la Bucuresti, unde se aflau parintii sai si a urmat un lant de tragedii. A fost aruncat in inchisoare la numai 17 ani. Cand era la Jilava, mamei sale i s-a spus ca ori colaboreaza cu noul regim, ori isi va pierde baiatul si sotul. Mama lui a cerut un ragaz de trei zile de gandire si a mers acasa. Apoi… "Si-a pus capat zilelor sub santaj, amenintata ca atat eu, cat si tatal meu vom fi deportati in Siberia daca nu accepta sa devina informatoare a Securitatii... Am aflat dupa ce am iesit din inchisoare... Comunistii mi-au luat tineretea."

O dovada de suprema demnitate, un semn ca nimeni si nimic nu va calca mandria acestor oameni. De la mama lui, Radu Miclescu a invatat arta frumosului, de la ea a invatat ca adevaratii boieri isi cultiva in pramul rand sufletul.

Conacul a fost ridicat in 1711 de Grigore Miclescu. Mai apoi in 1888, bunica lui Radu Miclescu, Alina, nascuta Cantacuzino l-a reamenajat, adaugandu-i scarile monumentale ce incadreaza salonul mare al cladirii. Astazi are 32 de camere, la fel ca la sfarsitul anilor 1940. Incaperi vaste, restaurate cu migala si bun gust, care adapostesc pretioase colectiii de arta, tablouri, antichitati. La parter se afla partea medievala a casei care adaposteste astazi camerele pentru oaspeti.

Numai fotografiile de familie mai redau palid lumea in care a copilarit Radu Miclescu. Mama lui juca golf pe terenul de linga casa. Pe terasa stateau odinioara matusile sale, surorile Miclescu citind ziarul "La Roumanie". In fata conacului, pe cal, poza regina Maria, un oaspete obisnuit al casei. In spatele conacului ateriza cu avionul tatal sau, Gheorghe Miclescu, unul dintre primii si cei mai mari aviatori ai tarii, omul care-a condus comandamentul flotei aeriene regale de vinatoare. De dincolo de vremuri, inca ne mai priveste bunicul sau, avocatul Ioan Miclescu, secretar general al ministerului justitiei casatorit cu Alina Cantacuzino. In padurile seculare se organizau partide de vinatoare. Viata la conac nu era deloc plictisitoare, Miclestii aveau cele mai intinse mosii si cele mai bune productii agricole.

Taranii care au prins vremurile de glorie ale boierilor isi mai aduc si astazi aminte de Miclesti, care au ajutat multa lume.

Radu Miclescu are astazi 10 angajati care se ocupa de casa si de cele sase hectare de parc. Se poarta cu ei asa cum a fost invatat cand era copil. Avea interdictia de a tutui angajatii sau servitorii, trebuia sa le spuna dumneata.

Radu Miclescu continua sa refaca, sa cladeasca acolo unde comunistii au distrus si mutilat. A sadit peste 1.800 de pomi, vrea sa deschida la Calinesti o scoala de restaurare de mobila si reface aleile dupa amintirile sale. Sunt aleile pe care ai lui veneau calare fie de la Berta, mosia Rosettestilor, fie de la Dumbraveni, conacul Ghikulestilor. Radu Miclescu face ceea ce au facut si inaintasii lui: lasa in urma lui ceva durabil.

Dupa plimbarea pe aleile copilariei, Radu Miclescu se intoarce la pranz. A fi boier inseamna a trai dupa o anumita eticheta care ti se intipareste in stilul de viata. Lumanari, tacamuri de argint, eleganta, maniere alese. Doua regrete are Radu Miclescu: ca n-are mostenitori si ca a vandut casa familiei aflata pe b-dul Kiseleff din Bucuresti prea usor. A instrainat drepturile litigioase crezand ca n-o va mai recupera niciodata. A vandut cu 350 de mii de dolari, ea atunci valorand 3 milioane si jumatate deoarece avea si 5 mii de metri patrati. Casa, candva una dintre cele mai frumoase si mai elegante de la sosea, este lasata si astazi in paragina de noul proprietar, fostul antrenor al Stelei, Titi Dumitriu. Probabil ca este mai convenabil ca prin autodistrugere terenul sa ramana liber si toata suprafata aceasta in mijlocul Bucurestiului evident ca face mai mult decat imobilul si se urmareste probabil un targ imobiliar.

I-a mai vindut si lui Gigi Becali un teren pe care-a luat 3 milioane si jumatate de euro, bani fara de care n-ar fi putut sa renoveze conacul. Cu boierul Radu, numele de Miclescu care-a rezistat mai bine de 500 de ani se va stinge. Toate obiectele minunate strinse cu grija si pasiune intr-o viata vor incapea pe alte maini. Batranul conac in care au trait, au iubit si au imbatranit 11 generatii nu va mai fi stapanit de un Miclescu.

Radu Miclescu si-a scris gandurile intr-o carte frumos legata. Si-a indeplinit misiunea: a reusit sa lase posteritatii un martor de cum arata o resedinta boiereasca. Insa mesajul lui este amar. "Nu ne facem prea mari iluzii si ne e teama, cunoscandu-ne tara si compatriotii, ca si aceasta reinviere a batranului conac va fi efemera si curand dupa disparitia noastra fizica se va alege din nou praful si pulberea."

Citiva kilometri mai incolo de domeniul Miclescu, la Maxut langa Harlau, a renascut din cenusa si conacul boierilor Polizu Micsunesti, prieteni de familie cu Miclestii. Somptuoasa resedinta a fost ridicata de Constantin Ghica Deleni intre anii 1887-1889 si a fost oferita drept dota fiicei sale Adina care s-a casatorit cu Nicolae Polizu Micsunesti. Domnitele se relaxau pe marginea havuzului inconjurat de bucsusi. Domni cu barba citeau gazeta pe veranda. Domeniile ni le arata Constantin Stefanuca, fost sef de ocol silvic, omul care-a ajutat-o pe doamna Ina Riscutia, singura mostenitoare, sa reintre in posesia averii. Pentru ca s-a descurcat in toata birocratia, Stefanuca a devenit asociatul doamnei Rishcutzia si are 25% din actiunile SC Conac Polizu Maxut.

Averea Polizu Micsunesti este impresionanta, 1.459 de ha de padure dintre care au fost retrocedate 950 de ha, livezi de visini si ciresi, lacuri, conacul cu 23 de hectare in jur, parcul de sase hectare cu arbori seculari, o priveliste impunatoare. Stefanuca o asteapta pe doamna Ina sa vina de la Bucuresti ca sa vada cum au inaintat lucrarile de restaurare. S-a mutat intr-o aripa a conacului.

Doamna Ina a copilarit la Maxut in bratele bunicii Irina, nascuta Berindei. Bunicul ei, Polizu Micsunesti, a fost avocat, seful baroului pe tara, taranist, prieten cu Iuliu Maniu. Tatal ei, de asemenea avocat, a murit impuscat la Jilava. "Cand am fosta dati afara, aveam 12 ani, cand s-a rupt filmul, tata inchis, mama inchisa, eu cu guvernanta ne-au aruncat undeva intr-un cartier, Crucea de piatra, intr-un garaj cu cateva ramasite de lucruri. 20 de ani mama nu a stiut statutul ei civil, nu a avut vreun act ca tata a fost condamnat la moarte, ca a murit impuscat la Jilava si sub pat avea un geamantan in care avea un costum. 20 de ani l-a asteptat cu haine curate." Doamna Ina a avut destinul celorlalti copii cu parinti mosieri. N-a avut voie sa invete si mult mai tarziu a reusit sa devina grafician antropolog. Toata viata, guvernanta ei care-a invatat-o germana si franceza i-a stat alaturi si a ajutat-o neconditionat.

"Primul lucru la care s-a gandit cand a redobandit conacul a fost sa-l refaca. A vandut 950 de hectare de padure cu un milion si jumatate de euro ca sa-l scoata la lumina, pentru ca inainte in minunatele incaperi functiona CAP-ul din Harlau. In camera in care ea isi gaseste linistea astazi, comunistii depozitau cartofi.

Aidoma domnului Miclescu, doamna Ina n-are mostenitori. Dar asta n-o impiedica sa lucreze inainte, sa refaca, sa cladeasca. Asta a invatat ea de la inaintasii ei. "Strabunicii, cand au facut si au investit si ei enorm, n-au stiut ca vin rusii si comunistii si mor copiii, copiii copiilor si tot au facut. N-avem datele problemei. Daca vrei sa-ti pastrezi echilibrul nu trebuie sa te axezi nici pe trecut, pentru ca te darima, nici pe viitor, ca n-ai date. Trebuie sa traiesti dupa cum ti-e firea, educatia si atunci io zic ca ma pot bucura mai mult asa…"

Viata grea pe care-a dus-o a facut-o sa ramina un om nespus de bun, intelegator si modest. De pilda, desi are o avere estimata la cateva milioane de euro, doamna Ina a cerut sa aiba in baie o masina de spalat ca sa-si spele singura hainele cand vine la conac.

Cu padurea pe care o mai are, doamna Ina intentioneaza sa-si faca un fond de vanatoare pentru bogatii Europei. Vor locui in casa copilariei sale. Spera ca afacerea sa mearga si traieste cat mai mult in prezent. Faptul ca a refacut ceea ce altii au calcat in picioare a fost o datorie fata de parintii si bunicii ei. O datorie indeplinita cu demnitate si eleganta dupa o viata de umilinte si neajunsuri.

Viata boierilor se impartea intre mosie si Bucuresti, unde ocupau posturi importante in administratie sau aveau functii politice. Spre deosebire de zilele noastre, parvenitii n-aveau nicio sansa. "Toti oamenii acestia erau bogati - spune istoricul Dan Falcan -, aveau o stare si abia dupa ce aveau o stare materiala foarte buna intrau in politica." Tatal academicianului Balaceanu Stolnici, de pilda, Grigore Balaceanu era diplomat, dar avea si mosie de administrat la Stolnici. Boierul tine la loc de cinste chipurile ultimilor cinci Balaceni, familie atestata inca din sec al XIII-lea si aparuta undeva in Teleorman, in localitatea Balaci. Arborele genealogic arata cat de vechi sunt Balacenii. "Personajele sunt reprezentate prin steme, asta e stema mea - spune academician Constantin Balaceanu Stolnici -, aici sunt toti Balacenii, aici sunt familiile inrudite, aici e Cantacuzino, Paleologu.

Boier nu prea aveai cum sa devii, boier trebuia sa te nasti. "Asa am fost crescut in copilarie, asa am trait, ca facand parte din protipendada Bucurestiului si din una dintre cele mai mari familii de boieri din tara aceasta."

Pasionat de carti si aplecat spre studiu, boierul Balaceanu a devenit un reputat medic neurolog si profesor de neuropsihologie. "Am fost foarte sever educati pentru ca mama era de origine germana si tatal si-a facut liceul in Austria. Si atunci era educatia aia teutonica, severa."

Casatoria insemna de cele mai multe ori incheierea unei aliante cu o alta familie cu nume care atarna greu in treburile tarii. Domnul Balaceanu si-a ales o fata din vechea familie Hagi Moscu. S-au cunoscut la cursele de cai de la hipodromul Baneasa, o mare distractie a vremurilor. "Era frumos imbracat, era foarte inalt - isi aminteste Elizabeth Balaceanu. Era bine si avea in gri o jacheta, adica fracul gri, pantaloni reiati si cu jobenul gri si eu ma uitam la el pentru ca stiam ca e tinar ca noi si ziceam ia uite cum e imbracat, ca un om mai in varsta."

Fetele invatau la pension bunele maniere si erau tinute din scurt. Se plimbau pe Calea Victoriei numai cu permisiunea parintilor. "Mergeam cu guvernantele dar nu ne lasau singure, pana cand m-am maritat, nici la ceai dansant nu ne lasau, foarte severi au fost."

Lumea aceea fermecatoare, cu ceaiuri si baluri, cu boieri mici sau mari a disparut. Boierul Balaceanu n-a avut copii.

In casa, boierul Balaceanu pastreaza cu sfintenie o valoroasa carte de familie pictata de mana, cu sigilii si steme care-i confirma autenticitatea. Inelul cu blazonul familiei nu va mai fi purtat de un Balaceanu. "Strabunicu-meu mi l-a dat cand aveam zece ani. Deci de 76 de ani e pe degetul meu." Si cui o sa-l dati? "Nu-i problema mea, pentru ca nu mai exista Balaceni."

Reportaj difuzat de Protv, in emisiunea "Romania, te iubesc!" din 23 mai 2010