Daunele plătite de Astra au urcat cu 54% în primul semestru

Autor: Angela Placinta 20.07.2010

Astra Asigurări, companie controlată de omul de afaceri Dan Adamescu, a plătit despăgubiri în valoare de 228,5 mil. lei în primul semestru, în creştere cu 54% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate de companie. Numărul dosarelor de daună avizate la sfârşitul lunii iunie era de peste 61.000. În cazul inundaţiilor din nordul ţării, numărul dosarelor de daună deschise se ridică la 350, iar rezerva constituită la 3 mil. lei, mare parte din aceste dosare intrând deja în etapa de plată a despăgubirilor. La sfârşitul primului trimestru din acest an Astra era cea mai mare companie din piaţa asigurărilor, devansând Allianz-Ţiriac, după ce a înregistrat o creştere mare a vânzărilor de asigurări RCA (răspundere civilă auto obligatorie). Compania a deschis ieri un centru pentru soluţionarea daunelor la Constanţa.