Curierul DPD a livrat cu 30% mai multe colete în semestrul I

Autor: Mirabela Tiron 20.07.2010

Compania de curierat DPD (Pegasus), controlată de francezii de la GeoPost împreună cu turcii de la Yurtici Kargo, a încheiat semestrul unu cu o cifră de afaceri în creştere cu 25% în lei, până la 15 milioane de lei (3,6 mil. euro), potrivit oficialilor companiei.

"Am livrat aproximativ un milion de colete în primele şase luni ale anului, cu 30% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Cei mai importanţi clienţi sunt cei din domeniul comerţului electronic, teleshopping, industria energetică, FMCG şi industria textilă", a declarat Sorin Ghinescu, marketing and corporate manager al DPD (Pegasus).

Compania a avut anul trecut afaceri de 5,7 milioane de euro, ceea ce o poziţionează în topul primilor zece jucători de pe această piaţă.

DPD (Pegasus) nu este singurul curier cu afaceri în creştere anul acesta. Şi cel mai mare jucător privat din curierat, Fan Courier, a avut în primele cinci luni ale anului o creştere cu 16% a cifrei de afaceri, până la 60,4 milioane lei (14,5 milioane euro).

Cu toate acestea, sunt şi curieri mari care au intrat în insolvenţă, un exemplu fiind TCE Logistică (o firmă controlată de omul de afaceri Octavian Radu), cu datorii de 8,5 milioane de euro, din care 3,3 milioane de euro credite bancare.

Pe piaţa de curierat, estimată la 200 de milioane de euro, mai activează companii precum Fan Courier, TNT, Cargus (preluată în 2008 de DHL), gigantul american UPS. "Deşi cifra de afaceri a DPD (Pegasus) a crescut, profitul s-a menţinut la un nivel minim, pe fondul continuării procesului investiţional. Ne-am concentrat pe dezvoltarea de noi servicii, cum ar fi un serviciu de livrare de colete pe cale rutieră în Europa, pe care volumul de colete s-a dublat de la începutul anului", a spus Ghinescu. Mai mult, DPD (Pegasus) a investit 300.000 de euro în extinderea unui depozit de colete din Sibiu, a cărui suprafaţă s-a dublat, până la 3.000 de metri pătraţi.

"Recent am extins hub-ul principal al reţelei interne DPD, care are o capacitate de sortare de 30.000 de colete pe zi", a precizat ea, adăugând că în centrul de sortare au fost introduse benzi automatizate ce cresc viteza de sortare.

Compania Pegasus a trecut printr-un proces de rebranding, demarat în 2008, în urma căruia a preluat brandul DPD, denumire utilizată de GeoPost la nivel mondial. Pentru acest proces de rebranding s-au alocat 5 milioane de euro.