Care sunt cele 12 mărci auto care au reuşit să treacă pe plus în primul semestru

Autor: Bogdan Alecu 20.07.2010

În primele şase luni din acest an 12 mărci auto au înregistrat creşteri de vânzări, în condiţiile în care piaţa a scăzut cu 25%. Iunie a fost prima lună de creştere a întregii pieţe din ultimii doi ani.



Pe fondul creşterii pieţei auto în luna iunie cu 10% faţă de aceeaşi lună din 2009, numărul brandurilor care au revenit pe plus luna trecută a urcat la 20, în condiţiile în care în aceeaşi perioadă a anului trecut toţi jucătorii înregistrau scăderi de peste 50%, potrivit jucătorilor din piaţa auto.

"Luna iunie a fost cea mai bună lună de până acum şi probabil va fi cea mai bună lună din întreg anul. Este normal să avem atât de multe mărci auto care să fi crescut, în special la nivelul lunii trecute. Din păcate, la finele acestui an ne aşteptăm ca toate mărcile de volum să înregistreze un rezultat negativ, deoarece piaţa totală va scădea şi în acest an", a subliniat Alin Tapalagă, director general al Porsche Inter Auto (PIA), divizia de retail a Porsche România, cel mai mare jucător de pe piaţa de profil. Cele mai mari creşteri ale vânzărilor au fost înregistrate în prima jumătate a acestui an de mărcile BMW şi MINI, cu un avans de 41% respectiv 25%. Cea de-a treia marcă din segmentul premium din top este Porsche, ale cărei vânzări s-au apreciat cu 11%, la peste 30 de unităţi. Celelalte mărci care au raportat creşteri de vânzări în primul semestru au fost Great Wall, Daf, Scania, Chevrolet, Mazda, Ford, Volvo Trucks, Honda şi Lada.

BMW a fost şi cea mai bine vândută marcă premium, cu aproape 700 de maşini, în condiţiile în care Audi a comercializat peste 530 de unităţi, în scădere cu 25%, iar Mercedes-Benz a vândut 480 de maşini, în declin cu 44%.

"Există în continuare o putere de cumpărare importantă, însă datorită instabilităţii politice şi economice anumiţi clienţi amână decizia de cumpărare în astfel de momente. Preţul de achiziţie rămâne în continuare un criteriu important şi pentru clientul din segmentul premium şi în acelaşi timp clienţii devin mai preocupaţi inclusiv de costurile de exploatare şi valoarea de revânzare", a spus Cristian Vlaşin, sales manager al BMW Group România.

Pe de altă parte, şeful Porsche Inter Auto se aşteaptă ca august şi decembrie să fie cele mai slabe luni din acest an, prima ca urmare a majorării TVA de la 1 iulie, iar a doua pe fondul încheierii programului de casare.

"În piaţă există o întârziere în ceea ce priveşte comenzile. Iulie se anunţă a fi în continuare o lună bună datorită comenzilor din iunie, dar în august piaţa totală nu va trece de 7-8.000 de unităţi", a spus Tapalagă. În acelaşi timp, decembrie va fi puternic afectată de încheierea programului "Rabla", în condiţiile în care până pe data de 30 octombrie vor putea fi trimise către Administraţia Fondului pentru Mediu dosare cu vouchere spre decontare. Pe fondul programului de casare vânzările îşi vor reveni în septembrie şi octombrie, pe măsură ce persoanele care deţin tichete vor încerca să le vândă mai ieftin.

"Toţi se întreabă acum ce se va întâmpla în 2011. Chiar dacă va fi în continuare un program «Rabla», este puţin probabil ca acesta să fie la fel de «generos» ca acela de acum", a spus Alin Tapalagă.

Cifra de afaceri a celor mai mari zece companii din industria auto de pe piaţa locală, fără a lua în calcul şi producătorii de componente, a scăzut anul trecut cu aproape 36%, dar numai doi importatori au înregistrat pierderi, restul menţinându-se pe profit în ciuda estimărilor iniţiale, potrivit unor calcule realizate de ZF pe baza rezultatelor publicate pe Registrul Comerţului.

"Faptul că mulţi importatori s-au menţinut pe profit şi în 2009 este un semn bun. Aceştia au avut rezerve şi s-au menţinut pe linia de plutire. Dar acest lucru nu poate continua la nesfârşit", a spus Constantin Stroe, vicepreşedintele Automobile Dacia, care mai deţine şi funcţia de preşedinte al Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România.

Exporturile Dacia au avansat cu 30% la nivelul primului semestru al acestui an, la peste 160.000 de autovehicule, adică exact de patru ori mai multe maşini decât s-au importat pe piaţa locală în acelaşi interval.

În ceea ce priveşte rezultatele în România, constructorul de la Mioveni a vândut pe plan local aproape 20.000 de autovehicule, în scădere cu aproximativ 15%.