Matrioşca (semi)vegetariană

Istoria vegetarianismului modern începe în Anglia, în 1847, odată cu The Vegetarian Society, înfiinţată cu scopul declarat de a promova alimentaţia bazată pe vegetale. Vegetarieni existaseră, evident, şi înainte, ba chiar dintotdeauna, numai că se numeau altfel: pitagoreeni sau abstinenţi de la carne. Prima atestare a lui vegetarian este din 1839, ceea ce risipeşte pretenţiile fondatorilor Societăţii Vegetariene la paternitate asupra cuvântului, pe care pretindeau a-l fi creat din latinescul vegetus "vioi", pentru a evidenţia, spuneau ei, starea celor care le urmau dieta. Adevărul este că vegetarian fusese creat din engl. vegetable "vegetală" Ă sufixul -ian, prezent în agrarian, unitarian etc. Din engleză, cuvântul a trecut în franceză (şi în italiană), iar din franceză în română.

Regimul vegetarian nu este, de cele mai multe ori, limitat la vegetale, ci admite combinaţia cu lactate (vorbim atunci de un regim lacto-vegetarian), ouă (caz în care este numit ovo-vegetarian), lapte şi ouă (devenind ovo-lacto-vegetarian), peşte (când este intitulat pesco-vegetarian) sau carne de pui (dieta fiind atunci pollo-vegetariană). În sfârşit, dieta care admite din când în când câte o bucată de carne, de preferinţă albă, a fost numită semivegetariană sau, pentru a-i evidenţia caracterul flexibil, flexitariană (termenul a apărut în 1992, iar în 2003 a fost declarat de American Dialect Society "cuvântul cel mai folositor" al anului).

Pentru o dietă pur vegetală (aşadar, fără carne, peşte şi produse de origine animală), limbile romanice occidentale şi-au format termeni specializaţi, pe care îi opun lui vegetarian: fr. végétalien (din végétal), it. vegetaliano, sp. vegetaliano. Limba română nu are un cuvânt special, operând cu sintagma descriptivă vegetarianism strict/sever.

La aproape un secol de la naşterea oficială a lui vegetarian, engleza, de data aceasta cea de peste Atlantic, a eviscerat cuvântul şi, păstrând din el doar scheletul primelor trei şi ultimelor două litere, a creat adjectivul vegan (pronunţat vígăn). În 1944 a lua fiinţă Vegan Society, deschisă vegetarienilor intransigenţi, care exclud nu numai din farfurie, ci din toată viaţa lor orice produs de origine animală (carne, lână, miere, mătase, gelatină etc.). În 1951, veganismul era definit oficial de Vegan Society drept "doctrina conform căreia oamenii ar trebui să trăiască fără a exploata animalele". La mijlocul anului 2008, Societatea Vegetarienilor din România raporta existenţa a 72 de vegani în ţara noastră.

Dacă veganismul este matrioşca ascunsă sub faldurile matrioşcăi mai mari numite vegetarianism, la crudivorism ajungem după ce ridicăm matrioşca veganismului. Crudivor, crudivorist şi crudofag sunt traduceri parţiale şi înşelătoare pentru engl. raw vegan, care exclude din alimentaţie orice produs de origine animală şi, în plus, interzice pregătirea lui la peste 48 de grade Celsius, temperatură dincolo de care ar dispărea enzimele şi ar fi alterate proteinele. (Raw veganism este versiunea restrânsă la vegetale a dietei numite raw foodism sau, mai scurt, rawism, care prescrie consumul de alimente în stare naturală, nealterate prin încălzire sau procesare - laptele nepasteurizat, carpaccio, sushi sau biftecul tartar sunt exemple de asemenea mâncăruri nevegetale crude.) Pentru a înlătura confuzia dintre crudivorismul omnivor şi cel vegetarian, mai potrivit ar fi fost (şi poate că într-o zi va apărea în limba noastră) un calc de tipul *crudivegan. Deocamdată, pentru mâncarea vegetariană nepreparată termic româna foloseşte sugestiva sintagmă hrană vie.

Dacă ridicăm matrioşca hranei vii, vom da peste dieta frugivoră (din fr. frugivore), compusă din legume şi fructe consumate în stare crudă, şi, pitită sub faldurile ei, aşteaptă ultima matrioşcă: dieta fructivoră, a fructarienilor, care nu consumă decât fructe şi "fructe de plante" (mere şi portocale alături de fasole, castraveţi şi roşii, dar nu tuberculi de cartofi sau morcovi!).

Mare e grădina Domnului!

Exemplificări şi datări pentru sensurile şi cuvintele noi din acest articol veţi găsi în ediţia a treia a DCR (Dicţionarul de Cuvinte Recente), aflat în pregătire la Editura Logos.

ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, Bucureşti). Filolog (absolvent de spaniolă-română al Universităţii Bucureşti). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi redactor-traducător la revista "Lumea" (1978-83), redactor la Editura Politică şi ulterior la Editura Humanitas (1983-1991), editor şi administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducător şi publicist. Zona de interes principală: lexicologia, lexicografia. Preferinţe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis Regina, Chavela Vargas, Liviu Vasilică, Maria Lătăreţu, Fărâmiţă Lambru, Dire Straits. Pasiuni: gătitul şi conservele de casă. Dorinţe: să aibă nepoţi. Are un nepot.