SNR organizează o licitaţie pentru a obţine un credit de 5 mil. euro

Autor: Magraon Andreea 21.07.2010

Societatea Naţională de Radiocomunicaţii (SNR) va organiza la începutul lunii viitoare o licitaţie pentru obţinerea unui credit bancar de 5 milioane de euro pentru achiziţionarea licenţelor de televiziune digitală terestră DVB-T, potrivit unui anunţ de pe e-licitaţie. Companiile care vor să participe la licitaţie trebuie să depună o garanţie de 24.000 de lei (5.600 de euro). Potrivit Mediafax, rambursarea creditului se va face în cel mult cinci ani de la semnarea contractului de finanţare, în tranşe trimestriale egale. SNR va garanta împrumutul prin ipoteci pe clădiri/terenuri aflate în patrimoniul său sau alte imobilizări, precum şi cesiuni de creanţe. SNR este una dintre cele şapte companii care au achiziţionat până la 9 iulie documentaţia pentru licitaţia de acordare a celor două licenţe, conform unui anunţ al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Celelalte companii sunt RCS&RDS, Romtelecom, TDF SAS, Media Sat, Österreichische Rundfunksender GmbH&Co KG (ORS) şi General Satellite Sofia. În funcţie de numărul de echipamente de recepţie asumate prin oferte pentru a fi subvenţionate, ANCOM a propus şapte situaţii în funcţie de care se va stabili valoarea taxei de licenţă. Spre exemplu, taxa de licenţă va fi de 2,5 milioane de euro dacă vor fi subvenţionate cel mult 10.000 de echipamente de recepţie.