Onţanu cere desfiinţarea construcţiilor din Zona Arena susţinând că nu au autorizaţie de construcţie

Ziarul Financiar 21.07.2010

Primarul sectorului 2 Neculai Onţanu a somat, miercuri, SC Arena Invest SRL să desfiinţeze toate construcţiile din Zona Arena din strada Barbu Văcărescu nr.164D pe motiv că nu au autorizaţie de construcţie şi alte avize necesare, decizia fiind luată în urma unor sesizări ale locuitorilor din zonă, informează Mediafax.

Conform Primăriei Sectorului 2 mai mulţi locuitori din zonă au reclamat atât poluarea fonică, în special după orele 22.00, dar şi aglomerarea străzii Barbu Văcărescu cu autovehicule sau cu pietoni.

Primăria sectorului 2 a notificat miercuri societatea Arena Invest SRL pentru desfiinţarea construcţiilor şi pentru sistarea oricărei activităţi la arena de spectacole.