Povestirea ca şansă de supravieţuire

Autor: Rodica Grigore 22.07.2010

A fost comparat uneori cu Milan Kundera, pornindu-se de la o serie de asemănări - mai mult sau mai puţin evidente - din structura de profunzime a prozei celor doi autori. Apoi, cu Ismail Kadare, pe temeiul că, la fel ca şi scriitorul albanez, este tot un exilat stabilit în Franţa şi, de asemenea, pentru că a ales să se refere la realităţile vremii şi ale ţării sale tot într-o manieră alegorică. Nu în ultimul rând, e de menţionat şi frecventa raportare la Samuel Beckett, mai cu seamă în ceea ce priveşte piesele sale de teatru, Staţia de autobuz (1983) fiind un text perfect raportabil la atmosfera din Aşteptându-l pe Godot.

Se numeşte Gao Xingjian, s-a născut în China, în anul 1940, trăieşte actualmente în Franţa, majoritatea operelor - literare sau nu - (eseuri, piese de teatru, scrieri în proză, acuarele şi picturi în cerneală) fiindu-i interzise în ţara de origine, şi este autorul unor cărţi cu adevărat remarcabile, capabile, în opinia multor critici, să schimbe însăşi maniera de a concepe arta narativă şi de a scrie proză în epoca prezentă. Mai ales dacă avem în vedere marile sale romane, Muntele Sufletului, publicat în franceză sub titlul L'ame de la Montagne, iar în engleză de Soul Mountain*, sau Cartea omului singur (One Man's Bible/ Le Livre d'un homme seul). Dar nu numai acestea, ci, deopotrivă, şi eseurile lui publicate în China în perioada cunoscută sub numele de "dezgheţul anilor '80".

Privit adesea, de către reprezentanţii şi ideologii "literaturii revoluţionare", promovate şi practicate în China mai ales în timpul Revoluţiei Culturale (1966-1976), drept un autor de scrieri "extrem de periculoase" - pe lista neagră a regimului figurând, de altfel, toate piesele sale de teatru -, Gao Xingjian alege însă, chiar şi după ce se va afla departe de ţară, în exilul din Franţa, să rămână credincios ideilor şi idealurilor proprii, pe care le afirmă mereu, cu o extremă simplitate, căci iată ce declară el într-un interviu din anul 2000, la scurtă vreme după ce i se decernase Premiul Nobel pentru Literatură: "Am avut întotdeauna această obsesie a scrisului. E ceea ce mi-a adus, în China, numai suferinţă şi nefericire, dar n-am de gând să mă opresc."

Să nu pierdem din vedere ceea ce personajul narator al cărţii acesteia spune de multe ori, tocmai în momentele esenţiale: "Am pornit într-o călătorie: viaţa." De altfel, textul vast al romanului (peste 500 de pagini) este extrem de segmentat, aproape fiecare capitol începând cu intrarea naratorului în câte un sat sau cu popasul făcut de acesta într-un loc necunoscut. Nimic altceva, în fond, decât intrarea în poveste, în povestire, sau, după caz, alteori, tocmai ieşirea din ea. Textul seamănă, de aceea, cel puţin pe alocuri, cu strategia narativă utilizată de Borges în celebrele sale "ficciones" sau cu jocurile literare de o extremă luciditate ale lui Italo Calvino, reprezentând, de asemenea, în egală măsură, exact ceea ce Gao Xingjian declarase că înţelege prin "literatura rece", şi anume "acea literatură care încearcă să fugă, să evadeze, cu scopul de a supravieţui ea însăşi sau de a asigura măcar o şansă de supravieţuire personajelor implicate sau chiar autorului, acea literatură care refuză să se lase sufocată de societate şi de nesfârşitele condiţionări ale acesteia, fiind mereu în căutarea salvării spirituale."

O salvare pe care, în acest roman, personajul-narator o caută pe parcursul unei călătorii parcă nesfârşite de-a lungul fluviului Yangtze, în încercarea de a descoperi un loc - depre care nimeni nu-i poate spune exact dacă există cu adevărat sau e doar o legendă - numit Lingshan (de altfel şi titlul cărţii în limba chineză), acel "Suflet al Muntelui", locul pe care, în tradiţia chineză, Buddha l-a ales pentru iluminarea şi desăvârşirea iniţierii succesorului său. Adevărul care se va vedea la o a doua lectură a acestei cărţi este, însă, că naratorul nu fuge doar de realitatea dură a prezentului vieţii sale, ci doreşte să descopere şi să cunoască vechea Chină, "China cea profundă", după cum se exprimă el, acea Chină despre care doar a auzit şi pe care e adesea tentat să o considere doar o legendă. Dar aceasta se dovedeşte a nu fi deloc o simplă legendă, ci chiar ar exista în realitate, atâta doar că naratorului cam grăbit şi cam neatent la început îi pare imposibil de identificat, întruchipată cum este - cumva asemănător cu modul în care se petrec lucrurile în Alice în Ţara Minunilor - de călugări-şamani daoişti, de zei ai focului, de bătrânii povestitori de legende străvechi şi chiar de celebrele făpturi pe jumătate pasăre şi pe jumătate peşte care populează folclorul Chinei.

Călătoria îl duce pe rând în districtele Quing, Miao şi Yi, aflate parcă încă pe vremea civilizaţiei Han, astfel încât personajul-narator va fi din ce în ce mai ispitit să dea atenţie tradiţiilor şi practicilor străvechi - de fapt, încă de actualitate în acele zone - cu pasiunea devoratoare a unui adevărat arheolog, istoric şi scriitor în acelaşi timp.

*) Gao Xingjian, Soul Mountain. Translated by Mabel Lee, HarperCollins, 1999

RODICA GRIGORE esteconferenţiar universitar, Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, disciplina Literatura universală şi comparată; licenţiată (1999) şi doctor în filologie din anul 2004. Volume publicate: Despre cărţi şi alţi demoni (2002), Retorica măştilor în proza interbelică românească. Mateiu Caragiale, Urmuz, Max Blecher, G.M. Zamfirescu, G. Călinescu (2005), Lecturi în labirint (2007), Literatura universală şi comparată. Puncte de reper în evoluţia romanului universal (2008), Evoluţia formlor romaneşti. Între modernism şi postmodernism (2008). Traduceri: Octavio Paz, Copiii mlaştinii. Poezia modernă de la romantism la avangardă (2003), Manuel Cortés Castañeda, Oglinda celuilalt. Antologie poetică (2006), Andrei Codrescu, Un bar din Brooklyn. Nuvele şi povestiri (2006, Premiul Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor). Coordonează şi realizează (în colaborare) antologia de texte a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, apărută, în ultimii ani, sub următoarele titluri: Semne (2005), Împreună (2006), Next (2007), Energii (2008), InOvaţii (2009), Întrebări (2010). A publicat numeroase articole şi traduceri în presa literară românească, colaborând la revistele: "Cultura", "Contemporanul", "Adevărul literar şi artistic", "Euphorion", "Saeculum", "Scrisul Românesc", "Viaţa Românească" etc. O scurtă antologie de poezie românească i-a fost publicată în Mexic (2005, 2009), Spania (2006) si Venezuela (2007). Colaborează frecvent la publicatii literare din Statele Unite ale Americii, Spania, Mexic, Peru si Venezuela.