Să fugim pe mare

(final simfonic)

- Vă scriu dintr-o lume urâtă, urâtă: din vârstă

în vârstă ea a trecut la instinctul de supravieţuire,

un cer orb, o limbă mută şi trupuri scuipate

anunţă intrarea păcatului în Cetate,

să fugim pe marea de alcool,

să fugim

... vă scriu dintr-un om urât,

numele lui nu mai este rugăciune,

trece pe stradă urâţenia lui şi tu te simţi

cuţit şi îi decupezi locul în peisaj:

abandon, depresie şi teama era cel rănit

de o margine a tăcerii,

să fugim

... trece pe stradă frigul din anul cu două ierni

şi tu vezi o margine de mamă: ai fost frigul ei

şi câtă uitare peste uitare,

şi câte zile şi nopţi moarte:

să fugim pe marea de alcool,

să fugim cât mai departe

... prin găurile din somn tu te uiţi după corăbii

şi dacă în zare se vede un catarg, tu crezi

că este scheletul lunii?

o, câte fragmente de viaţă depărtându-se

şi câtă taină la mese, şi câte inimi aşteptând,

şi cât pământ fără Dumnezeu,

şi cât cer fără oameni,

e timpul...

... s-au adunat faptele, să fugim,

atât de mult le lipseşte naşterea, să fugim,

s-au adunat apele: să fugim pe marea de alcool,

să fugim, să fugim.