PSD: Tokes este o ameninţare nu doar pentru România, ci şi pentru Europa; vom face demersuri în PE

Ziarul Financiar 23.07.2010

PSD anunţă că, odată cu începerea sesiunii PE din toamnă, va cere retragerea lui Laszlo Tokes din funcţiile pe care le deţine şi susţine că poziţia europarlamentarului reprezintă un atac la adresa statalităţii României, acesta devenind o ameninţare nu doar pentru ţara noastră, ci şi pentru Europa, informează Mediafax.

"Partidul Social Democrat consideră că poziţia europarlamentarului Laszlo Tokes reprezintă un atac la adresa statalităţii României, prin instigarea comunităţii maghiare la manifestări violente împotriva prevederilor Constituţiei României. Tokes devine o ameninţare nu doar pentru România, dar şi pentru Europa", se arată într-un comunicat al PSD.

În opinia social-democraţilor, "un astfel de comportament şi o astfel de poziţie trebuie respinse de orice partid şi politician responsabil, din plan naţional şi din plan european".