Vicepremierul Ungariei se alătură vocilor care vor autonomie teritorială pentru maghiari

Ziarul Financiar 23.07.2010

Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a declarat, vineri, la Universitatea de vară "Tusvanyos", că se doreşte "autonomie culturală pentru maghiarii din diaspora şi teritorială pentru cei care trăiesc în bloc", adăugând că aceste solicitări nu sunt diferite de "ceea ce s-a realizat" în alte ţări UE, informează Mediafax.

Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a vorbit despre politica naţională a Ungariei în privinţa minorităţilor maghiare din lume.

El a spus că politica naţională a Ungariei se bazează pe trei piloni, şi anume maghiarii din Ungaria, cei din vecinătatea acestui stat şi maghiarii din diaspora.

Semjen a spus că statul ungar trebuie să reprezinte drepturile tuturor şi a susţinut că această naţiune trebuie să fie unificată. Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.