Impozitare progresivă versus cota unică

În ultimul timp unul dintre subiectele care au intrat în atenţia opiniei publice a fost disputa referitoare la cele două sisteme de impozitare şi anume cel care utilizează cota proporţională şi cel bazat pe cotele progresive. De fapt este un subiect mai vechi prezent şi în campaniile electorale din ultimii ani.
Impunerea în cote proporţionale (cota unică în cazul ţării noastre) exprimă o manifestare a principiului egalităţii în faţa impozitelor, păstrându-se un raport constant între venit şi impozit, dar, în acelaşi timp, încalcă principiile de echitate fiscală deoarece nu are în vedere faptul că puterea contributivă creşte odată cu creşterea veniturilor realizate de diferite categorii sociale.
De menţionat că impunerea cu cota unică se aplică în şapte ţări din UE, în general ţări cu economii emergente şi a fost utilizată pentru prima dată de Estonia (1991), fiind urmată de Letonia şi Lituania (1994), Slovacia şi Serbia în 2003, România în 2005. Impunerea cu cote progresive compuse respectă principiile de echitate fiscală numai în cazul în care se combină cu sistemul impunerii globale a veniturilor, indiferent de sursa de provenienţă. Ambele sisteme de impunere s-au utilizat în ţara noastră, ambele au avantaje şi dezavantaje, iar echilibrul între echitate şi eficienţă se poate realiza numai prin asumarea politică.
Orice modificare de cotă aferentă unui impozit, fie că este vorba de cota unică, fie că este vorba de cota TVA, trebuie făcută pe baza unei analize cost-beneficiu astfel încât să se poată identifica impactul asupra principalilor indicatori macroeconomici, inclusiv asupra deficitului bugetar.
În România însă nu s-au fundamentat pe baze ştiinţifice aşa-zisele măsuri anticriză atât de majorare a impozitelor, cât şi de tăiere simplistă a tuturor salariilor din sectorul de stat cu 25%, ceea ce va adânci şi mai mult cercul vicios al politicii fiscale în care ne aflăm.
În primul rând, majorarea taxelor şi a impozitelor într-o perioadă de criză financiară este total nerecomandată de teoria şi practica fiscală. Decizia guvernului de a introduce impozitul forfetar, creşterea bazelor de impozitare şi majorarea TVA reprezintă de fapt o nouă buclă a cercului vicios.
În cel de-al doilea rând, micşorarea uniformă a salariilor bugetarilor cu 25% fără nicio justificare ştiinţifică are ca efect scăderea consumului, scăderea încasărilor din impozitele aferente reducerii salariilor şi creşterea ratei de credite neperformante (mulţi bugetari au cel puţin un credit contractat).
Majorarea TVA conduce, de asemenea, la scăderea consumului, a puterii de cumpărare, la creşterea preţurilor, la slăbirea leului , la creşterea evaziunii fiscale, la creşterea inflaţiei şi a sărăciei (cei mai afectaţi fiind cei cu venituri mici şi medii).
Aplicate concomitent, efectele negative ale celor două măsuri se vor cumula şi vor avea pe termen scurt un rezultat contrar celui preconizat şi calculat simplist de guvernanţi prin aplicarea procentelor respective asupra valorilor absolute ale bazelor de impozitare. Astfel, este de prevăzut că se va înregistra o scădere a încasărilor bugetare.
Pe termen lung, aceste măsuri vor crea dezechilibre care vor amâna revenirea la creştere economică. Ca urmare a acestor măsuri ajustările realizate la nivelul sectorului privat nu se vor reflecta pozitiv în situaţiile financiare ale întreprinderilor, iar contracţia continuă a economiei va atrage după sine restrângerea bazei de impozitare şi creşterea aşa-zisei economii gri, ceea ce va determina majorări de alte impozite.
Ieşirea din acest cerc vicios al politicii fiscale se poate realiza prin promovarea măsurilor de stimulare a investiţiilor şi prin majorarea taxării pentru produsele de lux, a celor dăunătoare sănătăţii sau a celor care obţin venituri mari. Nu sunt adeptul impozitării progresive şi nici al introducerii de noi impozite dar impunerea celor bogaţi, protejarea celor cu venituri mici care deja au fost afectaţi de majorarea TVA şi de efectele acesteia şi creşterea încasărilor bugetare se pot realiza numai printr-o astfel de modalitate de impunere. Majorarea cotei unice ar fi o altă variantă, dar nu cred că este o soluţie deoarece ar afecta în aceeaşi măsură veniturile fără să ţină cont de puterea de contribuţie.
Nu peste mult timp ciclul cercului vicios al fiscalităţii determinat de măsurile luate până acum se va sfârşi şi probabil că guvernanţii vor fi în situaţia adoptării uneia dintre cele două variante: impunerea progresivă sau majorarea cotei unice. Eficienţa acestor măsuri care au fost sau vor trebui adoptate este condiţionată de mai mulţi factori, printre care: stabilitatea legislaţiei şi a mesajelor date de guvernanţi, aplicarea unui sistem de impunere echitabil pentru toţi contribubilii, reformarea siste­mu­lui fiscal, reducerea la strictul necesar şi ges­tio­­na­rea eficientă a cheltuielilor bugetare, funda­men­­­tarea pe baze ştiinţifice a tuturor măsurilor economice.

Dan ARMEANU este profesor universitar de finanţe publice şi asigurări, Facultatea de Finanţe-Bănci din cadrul ASE Bucureşti.