România, pe primul loc în Est la investiţii greenfield

Autor: Mediafax 25.07.2010

România a atras în primele patru luni 81 de proiecte de investiţii greenfield, respectiv 6% din totalul înregistrat în Europa, fiind pe primul loc în Europa Centrală şi de Est (ECE) şi pe cinci în Uniunea Europeană, potrivit raportului mondial al investiţiilor 2010 realizat de UNCTAD. Astfel, România este pe primul loc la noi proiecte greenfield de investiţii în acest an între ţările din Europa Centrală şi de Est, în condiţiile în care Polonia a atras 77 de proiecte, Bulgaria 65, Ungaria 50, iar Cehia doar patru.