Target Capital mai vede plus 15% pe ARS

Autor: Adrian Cojocar 25.07.2010

AnaliŞtii casei de brokeraj Target Capital recomandă "păstrarea" titlurilor producătorului din industria aeronautică Aerostar Bacău (ARS) şi estimează un preţ ţintă de 1,063 lei/acţiune, cu aproape 15% peste nivelul de închidere de vineri al acestor titluri, de 0,925 lei.
"Compania a demonstrat rezistenţă la cea mai severă criză economico-financiară din ultimele decenii, în contextul performanţei industriei aeronautice europene, care a crescut cu 5,8% în 2008 şi cu 0,7% în 2009, evoluţii superioare celor înregistrate de industria prelucrătoare. De asemenea, afacerile companiei au fost susţinute şi de deprecierea leului în raport cu euro pe parcursul crizei", se arată în raportul Target Capital.
Aerostar este una dintre puţinele companii de la Bursă care au reuşit să înregistreze indicatori în creştere atât pe parcursul anului trecut, cât şi în primele şase luni din acest an. Astfel, afacerile Aerostar au urcat cu 15% în prima jumătate a anului curent, la 70,3 mil. lei (16,6 mil. euro), iar profitul net al companiei s-a majorat cu 44%, la aproape 2 mil. lei. În 2009, profitul producătorului de avioane militare şi civile şi componente pentru industria aeronautică şi de apărare a urcat cu 7,4%, la afaceri în creştere uşoară, cu 2,7%, până la 156,8 mil. lei (37 mil. euro).
Analiza Target Capital a luat în calcul o creştere anuală a afacerilor Aerostar Bacău de 7,5% în următorii cinci ani şi o marjă brută a profitului din exploatare de 7,25%, rezultând din analiza cash-flowurilor un preţ ţintă de 0,96 lei/acţiune. Comparate cu titluri din acelaşi sector, acţiunile Aerostar sunt tranzacţionate la multiplii mult mai mici, respectiv un PER (n.red. - preţ raportat la profit/acţiune) de 10, faţă de o medie de 17,5 în cazul companiilor asemănătoare din SUA şi un multiplu al vânzărilor de două ori mai redus în cazul Aerostar.