Băncile străine îşi pot retrage 5% din bani

Autor: Razvan Voican 25.07.2010

Dupa mai bine de un an în care au stat cu ochii pe expunerile principalelor nouă bănci străine în România, căutând formule de a le convinge cu orice chip să şi le conserve, FMI, Comisia Europeană şi Banca Naţională au acceptat o reducere cu 5 puncte procentuale faţă de nivelul înregistrat la sfârşitul lunii martie 2009.
Teama că liniile de finanţare pentru filialele locale ale grupurilor Erste, Raiffeisen, Eurobank, National Bank of Greece, UniCredit, Société Générale, Alpha Bank, Volksbank şi Piraeus ar putea fi tăiate din cauza crizei internaţionale a determinat BNR să monitorizeze constant nivelul expunerilor, subiectul devenind extrem de sensibil. Parte din "târgul" cu băncile străine era ca BNR să le elibereze bani din rezervele minime obligatorii, iar statul să ofere instrumente de plasament, de preferinţă pe termen scurt, pentru ca banii să nu iasă din ţară atât timp cât cererea pentru creditul privat a scăzut puternic.
Joia trecută la Bruxelles, FMI, UE, BNR şi Ministerul Finanţelor au acceptat reducerea expunerilor până la 95% din nivelul consemnat în martie 2009, autorităţile române admiţând practic că nu au reuşit să stimuleze revenirea economiei şi a cererii de credite. Totuşi, FMI susţine că unele dintre cele 9 bănci şi-au arătat chiar intenţia de a-şi majora finanţările în România, în condiţiile în care sesizează un început de recuperare a activităţii economice.