ATEbank România: Am avut profit în ultimii ani. Rata adecvării capitalului depăşeşte limita BNR

Ziarul Financiar 26.07.2010

ATEbank România a avut profit în ultimii ani şi are o lichiditate şi o rată de adecvare a capitalului peste limitele instituite de BNR, a precizat luni banca, după ce ATEbank Grecia a picat testul de stres efectuat de UE, informează Mediafax Business.

"Banca prezintă bilanţuri cu profit de la data achiziţionării acesteia de către ATEbank Greece (2006-2010). Lichiditatea şi adecvarea capitalului băncii depăşesc limitele minime instituite şi monitorizate de către BNR. Banca a făcut faţă cu succes testelor de stres corespunzătoare la care a fost supusă de către autoritatea de supraveghere a BNR", se arată într-un comunicat al instituţiei de credit.

Şapte din cele 91 de bănci analizate nu au trecut testele de stres derulate în 20 de state ale Uniunii Europene, printre acestea figurând şi ATEbank, singura care a picat dintre cele 16 instituţii financiare cu operaţiuni în România analizate. Citiţi mai multe pe www.mediafax.biz.