Firma lui Tăriceanu vrea să vândă 40 de motociclete Harley-Davidson

Autor: Bogdan Alecu 26.07.2010

Automotive Trading Services (ATS), companie controlată de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, care deţine două centre Citroën şi importul mărcii de motociclete Harley-Davidson, şi-a propus ca în acest an să vândă cu 20% mai multe motoare, la un nivel de peste 600.000 de euro, în condiţiile în care piaţa moto continuă să scadă pe fondul crizei.
"Anul acesta ne-am propus să comercializăm 40 de motociclete. Businessul este însă unul sezonier. Cele mai bune luni sunt cele de vară, când se vând şi şapte motociclete într-o lună, iar cele mai slabe iarna, când de obicei se livrează una sau cel mult două", a subliniat Bogdan Bucurescu, directorul general al Automotive Trading Services,
Preţul de pornire al unei motociclete Harley-Davidson este de 6.700 de euro fără TVA, în cazul unui model din gama Sportster, care anul trecut au reprezentat mai mult de jumătate din vânzări şi ajunge la aproape 40.000 de euro în cazul unui motor personalizat. Astfel, potrivit estimărilor ZF, anul acesta vânzările mărcii americane ar depăşi pragul de 600.000 de euro.
"Reuşim să ne menţinem vânzările de motociclete Harley-Davidson pe o linie constantă, deşi piaţa este în declin. În showroom avem un trafic susţinut, deoarece acum comercializăm şi echipamente", a spus Bucurescu.
Anul trecut vânzările Harley pe piaţa locală au înregistrat un declin de aproximativ 50%, la 33 de motociclete. Cel mai bine vândut model a fost Sportster, cu 18 unităţi la un nivel constant faţă de 2008. Scăderea cea mai mare s-a înregistrat la nivelul modelelor Touring, Dyna şi Softail, de peste 40%, modele ale căror preţuri sunt între 11.500 şi aproape 25.000 de euro, fără TVA.
Spre deosebire de alte mărci de motociclete, Harley Davidson atrage inclusiv oameni de afaceri pasionaţi ai mărcii. Spre exemplu, şi Călin Popescu-Tăriceanu deţine în colecţia sa un motor Harley-Davidson, încă dinainte să devină importator oficial.
În iarna anului trecut ATS a inaugurat, în urma unei investiţii de 0,7 mil. euro, un nou showroom pentru Harley-Davidson în cadrul aceluiaşi centru unde este şi Citroën în zona Băneasa, pe terenul firmei Băneasa Investment SA, controlată de omul de afaceri Puiu Popoviciu.