Cu un singur magazin, Peek & Cloppenburg vinde de 12 mil. euro

Autor: Cristina Stoian 27.07.2010

Peek & Cloppenburg, unul dintre cele mai importante branduri de fashion din Germania, a raportat afaceri de 11,7 mil. euro (49,2 mil. lei) în 2009, primul an de prezenţă integrală pe piaţa din România.

Cu 51 de angajaţi, retailerul a avut anul trecut un profit de 300.000 de euro. Conducerea companiei nu a oferit nicio informaţie legată de evoluţia businessului în doi ani de când marca germană este pe piaţa din România. Compania a pătruns la nivel local în aprilie 2008, cu un magazin de tip "department store" pe o suprafaţă de 4.200 de metri pătraţi, distribuită pe două niveluri. La acel moment de boom economic, Peek & Cloppenburg s-a numărat printre brandurile intrate pentru prima dată în România, jucătorii noi pe piaţă ocupând 50% din suprafaţa centrului comercial Băneasa Shopping City din nordul Capitalei. În primele trei zile de la deschidere, magazinul a fost vizitat de numeroşi clienţi, timpul petrecut la casele de marcat fiind de circa jumătate de oră, potrivit celor care au vizitat mallul imediat după lansare.

Cele peste 200 de branduri internaţionale comercializate în interiorul department store-ului, printre care Armani Collezioni, Hugo Boss, Polo Ralph Lauren, Max Mara, Armani Jeans, Calvin Klein Jeans, Diesel sau DKNY JEANS i-au adus retailerului 10 milioane de euro (37,08 mil. lei) din aprilie până în decembrie 2008.

La nivel internaţional, Peek & Cloppenburg are o reţea de magazine de peste 100 de unităţi în 16 ţări din Europa.

Cele mai importante branduri internaţionale de fashion prezente în România sunt Zara, C&A, New Yorker sau Mango. Pentru anul viitor este aşteptat şi H&M.