eMag ţinteşte vânzări de 59 mil. € în al doilea semestru

Autor: Magraon Andreea 27.07.2010

Cel mai mare retailer IT&C de pe piaţa locală, eMag, a obţinut afaceri de 41 de milioane de euro în primele şase luni ale anului, în creştere cu 64 de procente comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2009, în condiţiile în care piaţa de retail online a crescut cu 30%, potrivit estimărilor companiei.

Directorul general al eMag Iulian Stanciu susţine că rezultatul s-a datorat în principal extinderii reţelei de showroom-uri şi a introducerii unor servicii precum livrarea fără costuri la domiciliu şi posibilitatea de a returna produsele în termen de 30 de zile de achiziţie. În prezent, compania are cinci showroom-uri în ţară, respectiv în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Ploieşti şi Iaşi.

"Evoluţia (…) din prima jumătate a anului 2010 se înscrie în previziunile noastre iniţiale, fiind impulsionată de lansarea de servicii, deschiderea de showroom-uri în principalele oraşe din ţară şi de diversificarea constantă a ofertei de produse", a declarat Stanciu, 34 de ani, care a venit la conducerea companiei la începutul anului, după ce a părăsit funcţia de director general al Asesoft Distribution, distribuitor de IT, care a preluat în aprilie 2009 pachetul majoritar de acţiuni al eMag.

Compania a ajuns numărul unu în retailul IT&C din România după ce principalii rivali ai companiei, Ultra Pro şi Depozitul de calculatoare - care aveau lanţuri de magazine în toată ţara, au fost loviţi în plin de criza de la finele anului 2008. Reţeaua Ultra Pro a ieşit din business, în timp ce Depozitul de Calculatoare şi-a redus drastic reţeaua de magazine pentru a face faţă prăbuşirii vânzărilor. Şi eMag a trecut printr-o perioadă limită, însă preluarea companiei de către Asesoft Distribution a echilibrat compania şi i-a permis să se dezvolte în acest an, pe fondul creşterii numărului de utilizatori de internet şi al rezistenţei la criză al vânzărilor pentru produse precum laptopurile, unde retailerul este numărul unu pe piaţa locală. Compania este avantajată şi de faptul că utilizatorii plătesc cu numerar, spunea Stanciu într-un interviu acordat recent ZF.

Numărul de clienţi ai serviciilor de internet de mare viteză prin linii fixe a crescut de la un milion la finele anului 2006 la aproape trei milioane la finele anului trecut, potrivit datelor de la autoritatea de reglementare în comunicaţii.

Radu Apostolescu, unul dintre fondatori şi directorul de marketing al companiei, susţine că eMAG este unul dintre cele mai vizitate site-uri de profil din România, cu peste 1 milion de clienţi unici în fiecare lună şi cu o rată de conversie de 5%, ceea ce reprezintă procentul vizitatorilor de pe site care devin clienţi ai retailerului. Cele mai vizitate trei site-uri din România în luna iulie după numărul de clienţi unici sunt, conform SATI, hi5.com (4,1 de milioane de clienţi unici), trilulilu.ro (2,8 milioane de clienţi unici) şi forum.softpedia.com (2,6 milioane de clienţi unici).

Potrivit lui Radu Apostolescu, directorul de marketing al companiei, vânzările eMAG au crescut cu 20% după introducerea unor servicii precum livrarea gratuită a comenzilor şi posibilitatea returnării produsului în 30 de zile, în cazul în care clienţii nu sunt mulţumiţi. Retailerul a încheiat în ultimul an mai multe parteneriate prin care oferă diferite produse de creditare precum rate online sau în showroom-uri prin EFG şi BRD şi rate fără dobândă pentru Card Avantaj, Euroline şi Bonus Card.

Segmentul care a înregistrat cele mai mari vânzări în primele şase luni a fost cel al netbook-urilor, unde eMAG are o cotă de piaţă de 22% de la 8-10% în primul semestru al anului 2009, fiind cel mai mare vânzător de astfel de produse din România, potrivit datelor companiei de cercetare GfK, citate de reprezentanţii retailerului online. Iulian Stanciu declara pentru ZF la începutul lunii că vânzările de PC-uri ale eMAG s-au triplat în primul semestru.

"Ne-am concentrat mult pe creşterea vânzărilor pe televizoare, smartphone-uri, electrocasnice mici şi produse de îngrijire personală, iar cotele de piaţă obţinute reflectă foarte bine acest efort. Sunt creşteri şi de 10 ori ale vânzarilor faţă de anul trecut, cum ar fi segmentul televizoarelor, sau volume importante după 3 luni de la intrarea pe piaţă, precum electrocasnicele, produsele de îngrijire personală", a declarat Radu Apostolescu.

eMAG şi-a dublat, potrivit GfK, cota de piaţă pe segmentul echipamentelor foto-video, la 21%, şi are o cotă de 15 procente în segmentul imprimantelor. "Tendinţa de creştere s-a manifestat şi pe două categorii de produse tot mai căutate de consumatori: smartphone şi televizoare LCD, cu o cotă de piaţă de 10%, respectiv 8%", au declarat reprezentanţii eMAG.

"Pe smartphone-uri, eMag a ajuns în luna mai la 10% cotă de piaţă în România, conform Gfk, în condiţiile în care operatorii telecom au avut 82%. Din vânzările de smartphone-uri ale eMag, 15% au reprezentat iPhone", a declarat Radu Apostolescu recent pentru ZF. Anul trecut românii au cumpărat aproximativ patru milioane de telefoane, dintre care aproximativ 10% au fost smartphone-uri, potrivit estimărilor existente pe piaţă.

Cea mai mare comandă pe care eMAG a primit-o în prima jumătate a anului s-a ridicat la 600.000 de lei (140.000 de euro) şi a venit din partea unei companii multinaţionale, a precizat Radu Apostolescu. De asemenea, cea mai mare comandă plătită online cu cardul a fost un sistem desktop Alienware, de peste 20.000 de lei (4.700 de euro), iar cel mai scump produs vândut de eMAG este un server de 40.000 de lei (9.400 de euro).

Potrivit estimărilor eMAG, piaţa de retail online a înregistrat o creştere cu aproximativ 30% în primul semestru al anului, în timp ce întreg sectorul de retail IT&C, electronice şi electrocasnice a înregistrat o scădere de 10%.

"Estimăm o creştere uşoară a pieţei în a doua jumătate a anului, urmată de o evoluţie accelerată în următorii doi ani. Ca şi consum electro-IT, suntem extrem de jos chiar şi faţă de ţările din regiune, iar calmarea pieţei bombardate până acum de ştiri «senzaţionale» negative va duce la sporirea încrederii şi creşterea consumului", susţine Iulian Stanciu.

Compania estimează afaceri de 100 de milioane de euro pentru acest an. Anul trecut eMAG a avut o cifră de afaceri de aproape 64 de milioane de euro. Planurile de investiţii din 2010 includ deschiderea a cel puţin 3 showroom-uri cu acoperire geografică - un model care se estimeaza a fi la fel de eficient ca până acum (în 2009 s-a tradus în vânzări de 25.000 de euro pe metru pătrat de showroom). Ultimul showroom deschis de eMAG este cel de la Timişoara în aprilie.

Ce vinde bine eMAG

Potrivit companiei de cercetare GfK, eMAG are o cotă de piaţă de: