Banca Transilvania anunţă un profit de trei ori mai mare pentru S1: 33,21 milioane lei

Ziarul Financiar 28.07.2010

Banca Transilvania (TLV) a raportat pentru prima jumătate a acestui an un profit net de 33,21 milioane de lei, de trei ori mai mare faţă de rezultatul înregistrat în aceeaşi perioadă din 2009.

Profitul operaţional al băncii a urcat în primele şase luni cu 68%, de la 233 milioane lei, la 390 milioane lei. Profitul brut s-a ridicat la 60,03 milioane lei, de la 11,07 milioane lei.

Activele băncii au crescut în perioada analizată cu 3%, la 20 miliarde de lei.

Portofoliul de credite al băncii are o pondere de 61,71% în lei şi 38,32% în valută. Din portofoliul de credite, creditele pentru companii reprezintă 59,32%, în timp ce creditele acordate persoanelor fizice reprezintă 40,68%.

Volumul creditelor s-a ridicat la 13,09 miliarde lei, în creştere cu 8% faţă de sfârşitul anului precedent, iar volumul depozitelor a crescut cu 5%, la 15,72 miliarde lei.

Raportul credite/depozite este de 0,83, "ceea ce demonstrează o lichiditate confortabilă a băncii - atât în valută, cât şi în lei", se arată în raportul trimis de bancă Bursei de Valori Bucureşti.

"În perioada următoare, BT se aşteaptă la o creştere a creditelor restante, marcată de majorarea, în continuare, a provizioanelor aferente, având în vedere măsurile guvernamentale adoptate şi creşterea economică negativă prognozată", se mai arată în raport.

Baza de clienţi activi se cifra la 1,4 milioane persoane, de la 1,34 milioane clienţi în primul semestru din anul anterior.