FICTIUNE LA FEMININ / Poveştile traducătoarei

Traducătorii alcătuiesc o breaslă (sau o castă?) ieşită din comun: îşi dedică timpul unor procese alchimice - transferă o carte dintr-o limbă în alta, dintr-o cultură în alta, adică o reinventează, iar asta cere din partea lor două tipuri de cunoaştere şi un har unic, cel de scriitor. Dacă orice soldat duce în raniţă bastonul de mareşal, în fiecare trăducător trăieşte pe furiş un scriitor.
Traducătorii au rareori pus numele pe coperta cărţii traduse, dar ei aduc nu doar un univers literar nou, ci şi un stil inconfundabil. Ei fac parte dintre fericiţii păguboşi, care fac lumea să meargă mai departe, căci nici plata şi nici faima nu sunt pe măsura muncii lor, care, nu de puţine ori, o concurează pe a scriitorului. Cu puţine excepţii, când sunt ei înşişi autori cunoscuţi (ca Mihai Cantuniari sau Radu Paraschivescu) rămân mereu în penumbră.
Despre traducere, ca şi despre muzică, se poate vorbi în două feluri: tehnic şi aplicat (dar accesibil doar cercului restrâns de traducători şi, mai larg, de filologi) sau eseistic, de către cei din exterior, interesaţi de fenomenul traducerii, privindu-l din alte unghiuri. Mereu m-am întrebat dacă nu există şi a treia cale (în muzică, ea a fost găsită de Leonard Bernstein cu faimoasele sale lecţii din cartea apărută la noi în 1982 - "Cum să înţelegem muzica").
M-a interesat enorm cartea Luminiţei Voina-Răuţ, "Traducerile din poveste"*, lansată la Salonul Bookfest 2010 şi la Institutul Cervantes în Noaptea Institutelor Culturale din 25 iunie a.c. Cred că prima oară la noi un traducător iese la lumina rampei şi povesteşte câte ceva despre sine: cum şi-a descoperit vocaţia, cum s-a format, peripeţiile şi întâlnirile cu scriitorii pe care i-a tradus, călătoriile şi locurile fascinante în care a ajuns graţie pasiunii pentru traducere.
Luminiţa Voina-Răuţ confirmă ceea ce bănuiam: iubirea pentru o carte şi un scriitor este imboldul originar, iar o dată ce morbul şi drogul a pătruns în fiinţa traducătorului, el nu mai are scăpare. Va căuta alte cărţi ale aceluiaşi scriitor şi le va traduce, va căuta autori încă necunoscuţi şi îi va alege pentru a-i traduce, va străbate o întreagă literatură pe un traseu unic, al hazardului şi al fascinaţiei, vânător şi copoi în acelaşi timp, ghidat de fler şi sensibilitate faţă de ficţiunile care-l ademenesc.
Recunosc spăşită că am citit cartea pe nerăsuflate, ca pe un roman. Şi, dacă mă gândesc bine, chiar asta este, bildungsroman al traducătoarei, compus din 15 episoade, absolut toate extrem de interesante. Nu m-am mirat să aflu că Julio Cortasar a declanşat dorinţa de a traduce, m-a impresionat marea iubire pe care i-o poartă scriitorului argentinian. M-au cucerit poveştile inserate ce reflectă viaţa de traducător: şansa întâlnirilor cu Mario Vargas Llosa şi neîntâlnirii unui monstru sacru precum Jorge Luis Borges, corespondenţa cu Ernesto Sabato.
În Luminiţa Voina-Răuţ convieţuiesc o publicistă cu instinct şi o scriitoare care nu a găsit un răgaz să se descopere. Instinctul de jurnalist funcţionează perfect, a profitat de vizita în România a scriitorilor traduşi ca să le ia interviuri foarte interesante: Nuria Amat, Luis Leante. Pe scriitoare o descoperi în notaţiile de călătorie, când surprinde sufletul unui loc. Mi-au plăcut enorm paginile despre insula Gotland, despre Tarazona. I-am descoperit şi micul truc care dă cărţii un fir epic: coincidenţe şi întâlniri miraculoase o lasă din când în când să ghicească altă realitate...
Editura Vellant a făcut un gest elegant publicând cartea Luminiţei Voina-Răuţ, pragmatic totodată, pentru că îmbogăţeşte o anume literatură de graniţă care a acaparat un număr tot mai mare de cititori, interesaţi de jurnal, memorii, autobiografii şi corespondenţă. Cartea are ingrediente ce o fac delicioasă pentru un public eterogen (în sensul bun al cuvântului) şi o ţinută ireproşabilă: copertă ce atrage magnetic privirea, iar în interior pagini cu tentă crem respirând prietenos.

*) Luminiţa Voina-Răuţ, "Traducerile din poveste", Editura Vellant, 2010

ELISABETA LĂSCONI, eseist şi critic literar. Absolventă a filologiei bucureştene (1980), doctorat susţinut în 1998 cu o teză despre Sorin Titel, publicată în două cărţi ("Oglinda lucioasă, oglinda aburită", Ed. Amarcord, 2000; "Sorin Titel, Ciclul bănăţean", Ed. Univers, 2000).
Colaborări la revistele Adevărul literar şi artistic, Caiete Critice, Cultura, România literară, Viaţa Românească.