Doi acţionari ai Ves Sighişoara au scos la vânzare 11% din acţiuni

Autor: Mediafax 28.07.2010

Doi acţionari ai VES Sighişoara (VESY) vor să vândă 10,93% din acţiunile producătorului de vase emailate şi sobe şi cer un preţ cu 51% mai mare decât cea mai recentă cotaţie de la Bursă. Cele două persoane fizice Idifta Bucur şi Adrian Barbatei vor să vândă

11,05 milioane de acţiuni VES la un preţ de 0,0905 lei/titlu, potrivit prospectului de ofertă transmis miercuri Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Preţul cerut este cu 51% peste cea mai recentă cotaţie de la BVB, de 0,06 lei. Oferta se poate încheia cu succes chiar dacă cei doi vând numai 2,4 milioane de acţiuni, reprezentând 2,37% din capitalul social al firmei. Dacă cei doi vor reuşi să vândă toate acţiunile, vor încasa un milion de lei. Bucur şi Barbatei au mai încercat în ultimul trimestru al anului trecut, împreună cu alţi 32 de acţionari, să vândă 42,19% din capitalul producătorului de sobe şi vase emailate, însă oferta a eşuat, nefiind vândută nicio acţiune. Oferta de vânzare a celor doi se va derula în perioada 4 august - 5 octombrie şi va fi intermediată de firma de brokeraj BT Securities. Cel mai mare acţionar al firmei este firma Chimsport Orăştie, cu 16% din acţiuni, urmată de firma de brokeraj WBS Securities, controlată de omul de afaceri Cristian Sima, cu 10,67% din titluri. Ves Sighişoara este evaluată pe Bursă la 1,4 mil. euro.