Topul integrităţii universităţilor româneşti. ASE-ul coboară pe locul şase

Autor: Adelina Mihai 29.07.2010

Pentru al doilea an consecutiv nicio universitate de stat din România nu a întrunit condiţiile de transparenţă şi corectitudine necesare pentru a fi încadrată la categoria de cinci stele, potrivit topului integrităţii universităţilor româneşti, realizat de Coaliţia pentru Universităţi Curate.

Pe primele trei locuri au continuat să se afle Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, "Iuliu Haţieganu" din Cluj Napoca şi "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, care întrunesc aproape toate criteriile de transparenţă şi corectitudine, având patru stele.

Din Bucureşti, Academia de Studii Economice (ASE) a coborât pe locul şase după ce în 2009 se afla pe locul patru. De asemenea, Universitatea din Bucureşti a coborât opt locuri, ajungând până pe poziţia 20.

Codaşele topului au fost SNSPA, pe locul 41, cu o stea obţinută, şi Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, fără nicio stea.

Pentru realizarea topului au fost luate în considerare transparenţa şi corectitudinea administrativă, corectitudinea academică, calitatea guvernanţei şi managementul financiar.