Partea de creaţie a brandului turistic a costat 94.600 euro, diferenţa până la 900.000 - cercetări de piaţă

Ziarul Financiar 31.07.2010

Partea de creaţie a brandului turistic al României a costat 94.600 de euro, diferenţa până la 900.000 de euro însemnând cercetările de piaţă, au declarat pentru

Mediafax

reprezentanţii Biroului de presă al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).

Potrivit instituţiei, brandul, realizat de asocierea THR/TNS, a fost conceput pe baza unei ample cercetări de piaţă desfăşurate în România şi în cele 8 pieţe principale pentru turismul românesc, respectiv Germania, Marea Britanie, Italia, Rusia, Austria, SUA, Franţa şi Ungaria. Studiul a inclus două componente, una calitativă şi alta cantitativă, cuprinzând 10.800 de interviuri telefonice, 90 interviuri directe, 2 focus grupuri, 5 workshop-uri cu echipa de proiect şi 3 branding council-uri.

MDRT a solicitat vineri asocierii THR/TNS explicaţii privind similitudinile dintre frunza din brandul turistic şi alte simboluri comercializate pe internet şi a precizat că nu va efectua plăţi până la clarificarea acestor aspecte. Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.