Fondurile de la UE au adus jumătate din creşterea PIB-ului Poloniei. Ţara nu scapă de majorarea TVA

Autor: Cristina Roşca 01.08.2010

Absorbţia fondurilor europene, un capitol la care România stă foarte prost, a fost cheia tăriei economiei poloneze în faţa recesiunii care a doborât mare parte din ţările europene. Polonezii au cheltuit anul trecut 4 miliarde de euro de la UE.



Evoluţia economiei poloneze în 2009 ar fi fost alta dacă statul nu ar fi beneficiat de fondurile de la Uniunea Europeană, potrivit unor noi studii în domeniu, scrie Warsaw Business Journal.
Creşterea economică ar fi fost mai mică dacă Polonia nu ar fi utilizat în 2009 cele 16,8 mld. zloţi (4,1 mld. euro) de la UE, potrivit unei analize a Institute for Structural Research (IBS) şi unui studiu al echipei internaţionale de cercetători angajaţi de către Comisia Europeană, potrivit Gazeta Wyborcza.
Raportul IBS stabileşte că Polonia ar fi obţinut în 2009 o creştere economică mai mică cu 1,2%, în timp ce raportul Comisiei Europene vorbeşte de o scădere cu 0,8%. PIB-ul a avansat cu 1,8% anul trecut.

Cum reducem deficitul?
Deşi a fost singura ţară membră a UE care a reuşit să evite recesiunea, Polonia se confruntă la rândul său cu o serie de probleme, precum deficitul bugetar şi datoria publică.
Astfel, guvernul de la Varşovia este nevoit să majoreze taxa pe valoarea adăugată cu 1% şi să vândă din activele statului pentru a putea ţine în frâu deficitul bugetar, una dintre principalele probleme ale celei mai dezvoltate economii din Europa Centrală şi de Est. Deficitul s-a situat la 7,1% din PIB în 2009.
Oficialii polonezi au căzut de acord să majoreze cu un punct procentual taxa pe valoarea adăugată, până la 23%, pentru creşterea veniturilor de la bugetul de stat şi pentru reducerea deficitului bugetar, o mutare care se bucură de sprijinul ambilor parteneri din coaliţia de la guvernare, a declarat Donald Tusk, primul-ministru polonez, scrie The Wall Street Journal. El nu a oferit alte detalii privind planurile de cheltuieli şi de venituri. Decizia vine după ce alte state precum România, Grecia sau Ungaria au majorat TVA.
"O politică responsabilă necesită venituri bugetare mai mari", a spus Tusk.
Majorarea TVA va aduce la buget până la 5,5 mld. zloţi (1,37 mld. euro) pe an şi face parte dintr-un proiect mai amplu al autorităţilor de a controla datoria publică şi deficitul până în 2013.
Primul-ministru a mai adăugat că guvernul său s-a confruntat cu o dilemă în ceea ce priveşte modul în care trebuie ţinută în frâu datoria, respingând soluţii care ar implica măsuri de austeritate radicale sau noi majorări de taxe.
"Realizez că mulţi observatori se aşteptau la măsuri mai radicale", a declarat Tusk. "Încercăm să nu împovărăm populaţia, ba din contră, să limităm pe cât posibil suferinţa."
Guvernul va trebui să găsească o modalitate pentru a preveni creşterea preţurilor la alimente, în pofida majorării TVA, pentru a ajuta persoanele sărace, a explicat Tusk. Salariile profesorilor şi pensiile vor continua să crească, deşi autorităţile fac eforturi să reducă deficitul bugetar, a adăugat el.

Continuă privatizările
În acest sens, guvernul ar putea să îşi reducă participaţiile în cadrul unor companii strategice, precum creditorul PKO Bank Polski şi asigurătorul PZU, până la maximum 25%. Guvernul nu intenţionează să vândă noi acţiuni în cadrul producătorului de cupru KGHM Polska Miedz, potrivit lui Tusk.
Cabinetul va adopta marţi proiectul de buget pentru perioada 2010-2013, a spus Tusk, adăugând că sectorul finanţelor publice va deveni stabil începând cu 2013.
Planul ministerului de finanţe pentru următorii patru ani stabileşte ţinta de deficit bugetar pe 2011 la
45 mld. zloţi (11,2 mld. euro), în scădere cu 0,5% din PIB. Statul plănuieşte să adere la zona euro pe viitor şi are nevoie să îşi reducă deficitul la 3% şi datoria publică la 60% din PIB, potrivit regulilor de la Maastricht. Premierul Tusk a promis îndeplinirea criteriilor de aderare la zona euro până în 2015.
Planul guvernamental are nevoie de aprobarea parlamentului pentru a intra în vigoare.
Mai mult, economia Poloniei va fi ajutată din nou de banii europeni. Impactul fondurilor UE în 2011 va fi mai mare decât în 2009.
Elzbieta Bienkowska, ministru pentru dezvoltare regională, a anunţat că anul viitor vor fi consumaţi circa 60 - 70 miliarde de zloţi (1,5-1,75 miliarde de euro), bani europeni. Raporturile estimează că fondurile de la UE vor adăuga 0,7-0,9% la creşterea economică a Poloniei în 2011 şi respectiv 0,9% în 2012. Până în prezent, Polonia a cheltuit 26 mld. zloţi (6,5 miliarde de euro) din fondurile UE din suma de 60 de miliarde de euro alocată pentru perioada 2007-2013.

România nu prea ia bani de la UE
România se situează pe ultimul loc între ţările din Europa Centrală şi de Est în ceea ce priveţte absorbţia de fonduri europene de postaderare în perioada
2007-2009, cu o rată de 2%, ceea ce plasează ţara noastră în urma Bulgariei, conform unui studiu realizat de compania de consultanţă şi audit KPMG. Pentru perioada 2007-2013, România are la dispoziţie un buget de 33,5 mld. euro. Din raport reiese faptul că în primii doi ani de la aderare ţara noastră a semnat contracte de finanţare cu beneficiarii de fonduri UE în cuantum de 5,3 mld. euro, ceea ce înseamnă o rată de contractare (plăţi realizate către beneficiari în perioada 2007-2009, raportate la suma alocată de UE în perioada 2007-2013) de 16%, sub rata medie a ţărilor din regiune, care este de 26%.