Imprimeria ungară preia o companie locală cu 1,5-2,2 mil. euro

Autor: Ioana David 01.08.2010

Imprimeria de Stat din Ungaria a cumpărat un furnizor român de servicii de tipografie, pentru 1,5-2,2 mil. euro, suma finală urmând să fie stabilită în funcţie de perfor­manţele financiare din acest an înregistrate de compania locală.

Vânzătorul este holdingul ungar Díjbeszedö care deţine 50% din compania GPV Mail Services din România, potrivit Budapest Business Journal. Potrivit reprezentanţilor Impri­meriei ungare, tranzacţia ar trebui să se finalizeze până la sfâr­şitul lunii noiembrie, după obţinerea acordului autorităţilor române din domeniul concurenţei, iar preţul depinde de noile contracte obţinute de GPV şi de profitul înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare (EBITDA) pentru anul în curs. "În ultimii doi-trei ani am analizat o duzină de posibile obiective din regiune. În afara valorii pentru acţionari, tranzacţia creşte potenţialul companiei în Europa Centrală şi de Est", a spus directorul Imprimeriei, Gábor Zsámboki.

Imprimeria ungară este prezentă pe piaţa românească din 2004, când a înfiinţat compania Tipo Direct la Cluj. Compa­nia ungară deţine în prezent 50% din acţiunile Tipo, iar printre acţionari se găseşte şi Díjbeszedö Holding. Impri­meria ungară şi Díjbeszedö au un acord strategic de colaborare privind România şi Republica Moldova.

Având în vedere compatibilităţile tehnice ale celor două companii din România, tipografia din Cluj şi cea a GPV din Bucureşti oferă oportunitatea de a acoperi întreaga piaţă ro­mâ­nească, mai spun reprezentanţii Imprimeriei din Ungaria.

Potrivit, Budapest Business Journal, GPV a avut anul trecut o cifră de afaceri de 4,3 mil. euro, în timp ce profitul EBITDA s-a ridicat la 446.000 de euro. Portofoliul de clienţi al GPV este compus din bănci (48% din total), furnizori de ser­vicii financiare (13%) şi companii de utilităţi (25%). Trei dintre cele mai mari cinci bănci din România sunt clienţi ai companiei, se arată în comunicatul Imprimeriei ungare.