Credit de 14 milioane de euro pentru achiziţie de cereale

Autor: Cristina Stoian 04.08.2010

Mihai Anghel, proprietarul Cerealcom Dolj, cu afaceri în agricultură de circa 85 mil. euro anul trecut, a obţinut un credit în valoare de 14,3 mil. euro (60 mil. lei) de la BCR pentru achiziţia de plante oleaginoase şi cereale, potrivit datelor transmise către Monitorul Oficial.

"Creditul se traduce de fapt prin reînnoirea unei linii de care beneficiem de 5-6 ani. An de an luăm bani de la bănci, fie pentru echipamente, fie pentru achiziţie de cereale. Anul acesta am solicitat credit pentru constituirea de stocuri de cereale", a declarat pentru ZF Mihai Anghel.

Omul de afaceri spune că evoluţia preţului va fi factorul principal de stabilire a cantităţii pe care urmează să o achiziţioneze. De exemplu, preţul grâului a crescut în câteva luni cu până la 70 de euro, din cauza conjuncturii internaţionale. Seceta din Rusia sau Kazahstan şi implicit diminuarea ofertei pe piaţa grâului a ridicat rapid preţul cerealelor, ajungând să se tranzacţioneze pe bursele europene cu circa 200 de euro/tonă.

În România, fermierii se află la finalul campaniei de recoltare şi îşi vând grâul cu circa 130 de euro/tona (pe cel furajer, afectat de germinare) şi cu 150-170 de euro/tona pe cel panificabil. Pentru următoarea perioadă estimările arată o nouă creştere de preţ.

"În fiecare an cumpărăm cereale de la producătorii din zonă care imediat după recoltare îşi vând marfa. Aceştia la rândul lor cumpără motorină sau seminţe pentru ciclul următor de producţie", spune Anghel. La un preţ mediu de 150 de euro/tona, Anghel ar putea cumpăra circa 100.000 de tone de grâu cu banii împrumutaţi de la BCR. Pe lângă acest credit, adunarea generală a acţionarilor Cerealcom Dolj a aprobat şi prelungirea liniei de credit contractată anterior la BCR, în valoare de 9,5 mil. euro (39,8 mil. lei).

Şi anul trecut compania a obţinut 14 milioane de euro tot de la BCR şi tot pentru reînnoirea stocurilor de cereale din depozitele pe care le deţine lângă Craiova şi a prelungit o altă linie de creditare de 9,5 mil. euro pentru "finanţarea activităţilor curente".

Capacitatea de depozitare de la Cerealcom Dolj este de 350.000 de tone. Anul acesta compania doljeană a obţinut 55.000 de tone de grâu pe o suprafaţă de aproximativ 11.000 de hectare. Anghel a anunţat însă că este tentat să vândă o mare parte sau chiar întreaga cantitate la export datorită preţurilor bune practicate pe pieţele internaţionale.