Oferta iFond Financial, subscrisă în totalitate

Autor: Mediafax 05.08.2010

Investitorii au subscris integral cele 10.000 de unităţi de fond emise de iFond Financial în oferta iniţială în vederea listării la BVB, în valoare de 2 milioane lei, astfel că administratorul fondului va suplimenta numărul de titluri scoase la vânzare. Ieri la ora 12:40, investitorii au introdus ordine de subscriere pentru mai mult de 10.000 de unităţi de fond, potrivit reprezentanţilor societăţii de brokeraj Intercapital Invest - intermediarul ofertei. Oferta a început la 22 iulie şi se va încheia miercuri 11 august. Dacă cererea depăşeşte valoarea programată, Intercapital Investment Management, administratorul fondului, poate suplimenta emisiunea până la maximum 8 milioane lei. Investitorii pot cumpăra unităţile de fond la preţul de 202 lei, din care 2 lei reprezintă comisionul de subscriere perceput de catre societatea de administrare a fondului. Cu banii strânşi din ofertă, fondul va investi 50% din activele sale în acţiuni emise de Fondul Proprietatea, însă numai după înregistrarea FP la CNVM, dar şi în titluri ale SIF (20% din active), Bursa de Valori Bucureşti şi Sibex (15%), acţiuni ale băncilor (10%) şi în titluri ale altor emitenţi din sectorul financiar (5%).