650.000 de români, plătiţi pe drepturi de autor sau PFA, trebuie să achite până pe 25 august contribuţii sociale

Ziarul Financiar 06.08.2010

Un număr de circa 650.000 de români, care activează pe PFA sau sunt remuneraţi pe drepturi de autor, sunt obligaţi să plătească până pe 25 august contribuţiile sociale aferente câştigurilor din luna iulie, a declarat pentru incont.ro Gabriel Biriş, expert în fiscalitate, partener fondator la casa de avocatură Biriş Goran. Două declaraţii vor trebui să fie completate lunar.

Potrivit lui Biriş, cei platiti pe drepturi de autor sau pe PFA, care nu se încadrează în categoriile exceptate, vor trebui să plătească până la 25 august contribuţii la asigurări sociale, şomaj şi sănătate, în total 16,5% din venitul net (venituri minus cheltuieli), fără ca venitul net să poată depăşi 5 salarii medii. Mai multe despre plata contribuţiilor sociale aflaţi pe www.incont.ro.